De ce ar fi murit, de fapt, Aurel Vlaicu. Ce indică concluziile anchetei

În urma investigației privind accidentul aviatic în care a pierit Aurel Vlaicu din 13 septembrie 1913, s-au conturat două ipoteze, prezentate de locotenentul aviator Gheorghe Negrescu.

Prima variantă - O problemă tehnică

Locotenentul aviator Gheorghe Negrescu descrie, potrivit Historia, prima variantă ca fiind următoarea: Avionul a avut probleme la motor exact în momentul în care a intrat în Valea Prahovei, o zonă dificilă.

Ca răspuns, Vlaicu a virat înapoi și a încercat o aterizare planată la limită pe primul teren disponibil, capătul plantației de pomi din Bănești.

Fiind la o altitudine insuficientă, a menținut aeronava la limita planării, iar o primă rafală de vânt puternic, frecventă în acea zi călduroasă, a dus la prăbușirea unei aripi, semnalizând pierderea de viteză, chiar în momentul în care se apropia de terenul de aterizare.

Varianta doi - Lui Vlaicu i s-a făcut rău

Locotenentul aviator Gheorghe Negrescu menționează și o a doua variantă: lui Vlaicu i s-a făcut rău în timpul zborului, datorat unor turbulențe puternice în aer în acea zi. Astfel, a virat și s-a întors, selectând locul de aterizare la marginea plantației de pomi de la ieșirea satului Bănești.

Apropiindu-se de sol, pierzând controlul asupra avionului, acesta s-a prăbușit de la aproximativ 50-60 de metri înălțime, alunecând pe o aripă.

Această ipoteză pare mai plauzibilă în comparație cu relatările martorilor din sat, care au menționat că motorul avionului mergea cu întreruperi și s-a oprit ulterior.  

Totuși...ce părere are aviatorul în cazul morții lui Aurel Vlaicu

Locotenentul aviator Gheorghe Negrescu a tras următoarele concluzii în cazul accidentului aviatic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu:

Avionul în care inginerul Aurel Vlaicu a încercat să treacă Carpații pentru întrunirea de la Orăștie a Asociației ASTRA era un aparat uzat, cu doi ani de vechime în zbor. Chiar și în condiții optime, înălțimea maximă la care putea ajunge nu depășea 1.100 de metri, după care avionul atingea limita sa de altitudine. Însă, pentru a trece Carpații, era nevoie de o înălțime de 2.500 de metri.

Vlaicu era conștient de limitările aparatului său; în discuțiile avute cu căpitanul aviator Andrei Popovici despre zborul peste munți, Popovici i-a indicat că ar executa un astfel de zbor de-a lungul râului Prahova. Însă Vlaicu a încercat să câștige cât mai multă altitudine, deși nu a reușit să se ridice mai mult de 1.000 de metri.

Înălțimea munților a fost decisivă

Efectul înălțimilor munților asupra lui Vlaicu a fost evident atunci când a trecut de Câmpina și se apropia de strâmtoarea de la Comarnic-Posada, fiind conștient de altitudinea redusă și de condițiile agitate ale atmosferei din cauza curenților puternici ascendenți și descendenți din acea zi caldă.

Conștient de șansele limitate de reușită în tentativa de a trece munții, Vlaicu a decis să abandoneze zborul și să revină înapoi spre câmpie. Acest lucru a fost urmat rapid de un viraj de 180 de grade și de începerea coborârii, întreruperea motorului pentru a ateriza pe unul dintre terenurile bune de aterizare din sudul satului Bănești, de unde începea câmpia spre Băicoi-Ploiești.

Aterizarea era necesară deoarece Vlaicu dorea să ajungă înaintea unui automobil care se apropia pe șoseaua Ploiești-Câmpina, transportându-i pe Silișteanu-Magnani și mecanicul Miron, cu care, probabil, dorea să se consulte.

La ieșirea din satul Bănești, spre câmpie, pe o distanță de aproximativ 2 kilometri la vest de șosea, se aflau livezi, iar Vlaicu a încercat să coboare lângă ultima livadă, având încă 100 de metri înălțime, pentru a alege locul de aterizare.

A fost la un pas să supraviețuiască

În momentul respectiv, se pare că avionul a alunecat pe o aripă încercând să vireze și s-a prăbușit în ultima livadă, la aproximativ 50 de metri de șosea și de marginea ultimei livezi, unde terenul era potrivit pentru aterizare.

O rafală de vânt l-a surprins în acest moment de planare la o viteză mică pentru aterizare și l-a aruncat la pământ, fără ca avionul să răspundă la manevra de apărare a pilotului

Accidentul tragic s-a soldat cu moartea pilotului, un eveniment care a mai avut un paralelism 25 de ani mai târziu, când un excelent pilot, căpitanul Olteanu, s-a prăbușit pe aerodromul de la Băneasa.

Există și varianta unui infarct

Medicul curant al ing. Vlaicu, dr. Vasile Hâncu, era foarte sigur când afirma că lui Vlaicu i s-a făcut rău în avion și a suferit un infarct de miocard, avionul prăbușindu-se. Într-o scrisoare trimisă la începutul lunii februarie 1912 lui Octavian Goga, Aurel Vlaicu scria:

„Frate Tavi. Să mă crezi că aș tractat de boi în fața carului funerar care îl conducea pe ultimul drum pe Aurel Vlaicuta mai bine în locul tău decât stau aici și să fiu mereu necăjit. Eu, după cum ai văzut, în Budapesta eram cam bolnav și nu știam ce-mi lipsește; acum am fost la doctor și el zice că am o boală de piept (cord) și că este periculoasă la efort. M-a oprit să mai beau ceva și mi-a dat să mănânc numai veghetar, fără grăsimi. Acu s-a isprăvit cu cognacul. Nu știu cum o să mai zbor la vară. Totuși, a zis că-mi va da ceva ca să nu mai fiu nervos”.