De ce nu trebuie să folosim ventilatorul pe timp de caniculă. Sfaturile importante date de medici

12 iunie 2024 18:38   Fapt divers

După cum putem observa cu toții, vremea este din ce în ce mai fierbinte, iar în ciuda faptului că de abia ne apropiem de jumătatea lunii iunie, valorile din termometre trec constant de pragul de 30 de grade. În aceste condiții, poate că mulți dintre noi vom fi tentați să folosim ventilatorul, pentru a ne răcori. Cu toate acestea, experții ne spun că nu ar trebui să facem acest lucru!

De abia ne apropiem de jumătatea lunii iunie, însă temperaturile din termometre deja trec constant de pragul de 30 de grade. În aceste condiții, cu siguranță că mulți dintre noi am dat drumul aparatelor de aer condiționat, pentru a scăpa de căldura sufocantă din jur. Desigur, cei dintre noi care, din diverse motive, nu au aer condiționat, pot fi tentați să dea drumul la ventilatoare, pentru a încerca să scadă temperatura din casă.

Cu toate acestea, dacă temperatura deja a trecut de 32 de grade Celsius, experții ne spun că nu trebuie să mai dăm drumul la ventilatoare! Aceste aparate funcționează prin circularea aerului, astfel că vor produce o senzație de răcorire, deoarece transpirația de pe piele se va evapora. Însă, dacă temperatura este mult prea ridicată, aceste aparate ne pot provoca probleme de sănătate.

De ce nu trebuie să folosim ventilatorul pe timp de caniculă

Motivul pentru care aceste aparate, aparent atât de inofensive, ne pot provoca probleme pe timp de caniculă este faptul că temperatura corpului poate scădea mult prea mult! De asemenea, din cauza faptului că ventilatorul recirculă aer cald, starea noastră de discomfort și deshidratare poate crește, iar în unele situații se poate ajunge chiar și la insolație.

Medicii ne recomandă să folosim alte metode pentru a ne răcori, atunci când temperaturile din termometre sunt mult prea ridicate. Desigur, aparatul de aer condiționat este cea mai eficientă opțiune pe care o avem. În plus, este foarte important să consumăm constant lichide de-a lungul zilelor caniculare, pentru a nu ne deshidrata.

Mai multe