#Casa Regală a Marii Britanii

De ce nu vede Meghan Markle „o cale prin care să repare relația” cu Kate Middleton. Ce îi reproșează cumnatei sale

9 aprilie 2024 15:13   Fapt divers

Deși părea că au îngropat securea războiului și sunt dispuse să lase certurile în urmă și să meargă mai departe, Meghan Markle consideră că nu există „o cale de întoarcere” în relația ei cu Kate Middleton. Ce a deranjat-o atât de tare pe Ducesa de Sussex și ce îi reproșează cumnatei sale, Prințesa de Wales.

Relația dintre Kate Middleton și Meghan Markle s-a răcit considerabil în ultimii ani. Cu toate că Ducesa de Sussex a căutat-o pe cumnata sa când a aflat de problemele de sănătate ale acesteia și chiar au dat de înțeles că există șanse de reconciliere, se pare că soția Prințului Harry este de părere că nu există „o cale de întoarcere” în relația ei cu Prințesa de Wales.

Prințesa Kate ar fi trebuit să-i ofere mai mult sprijin

Potrivit expertului regal Tom Quinn, Meghan s-ar fi distanțat de Kate Middleton când aceasta făcea parte din Familia Regală, deoarece nu i-a oferit sprijinul ei. „Megan nu se simte vinovată pentru Kate, deoarece crede că Kate ar fi trebuit să fie singura persoană din familia regală care să o fi sprijinit împotriva oricărei dificultăți. În afară de orice altceva, Meghan știa că Kate era o străină, așa că pur și simplu nu putea înțelege de ce Kate a ales să fie de partea Familiei Regale, în loc să o susțină pe ea, Meghan, cealaltă străină”, a declart autorul regal Tom Quinn pentru tabloidul britanic The Mirror.

De asemenea, acesta a adăugat că recentul diagnostic de cancer al Prințesei de Wales a șocat-o pe Meghan Markle, dar tot crede că relația cu ea este „otrăvitoare” și nu vede o cale de împăcare:

„Diagnosticul de cancer al lui Kate a fost un adevărat șoc pentru Meghan, dar ea nu vede totuși o cale prin care să repare relația pentru că a devenit atât de otrăvitoare. De asemenea, nu vrea ca oamenii să spună că încearcă să rezolve situația cu Kate doar fiindcă aceasta este bolnavă. Meghan încă simte că Kate a greșit și ar trebui să își ceară scuze înainte de a încerca să construiască poduri”, a mai spus Tom Quinn.

Mai multe