De ce se sinucideau femeile din România în timpul Primului Război Mondial: „Se aruncau de pe mal în apa râului Vișeu”

Sinuciderea a fost întotdeauna privită cu ochi critici de către biserică, dar în timpul Primului Război Mondial, ar fi prezentat mai multă îngăduință, cel puțin în cazul femeilor al căror soți erau pe front sau au murit acolo.

Potrivit unei statistici a morților din Primul Război Mondial din satul Petrova din Maramureș, un mare număr de femei se sinucideau, în timpul Primului Război Mondial. Cu toate acestea, cifrele nu indică cu exactitate câte dintre decese erau sinucideri, fiind notate sintagme mult mai blânde cu privire la cauza decesului.

În trecut, moartea, căsătoria și nașterea (botezul) erau înregistrate în registrele bisericești, preotul fiind cel care făcea aceste înscrisuri și le păstra cu sfințenie. Profesorul Ilie Gherheș, doctor în istorie și șef secție Muzeul Satului al Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare, a studiat registrele bisericii de la începutul secolului trecut, din satul său natal, Petrova.

Un mare număr de femei se sinucideau, în timpul Primului Război Mondial

„M-am întrebat oare de ce or fi murit strămoșii mei direcți, adică bunicul, străbunicul, așa mai departe de la mine din Petrova, în perioada războiului. Nu neapărat cei de pe front, ci și cei de acasă”, începe el relatarea, potrivit adevărul.ro.

Impresionant a fost numărul mare de decese din timpul Primului Război Mondial, când bărbații erau pe front, prin urmare în sat erau majoritatea femei. Foarte multe dintre acestea se sinucideau, iar preotul nota astfel de decese din acea perioadă:

„La această femeie – Zvunca Ileana – văduva lui Mihalca Dumitru, care a fost îngropată în parte de cimitir pentru sinucigași – pentru că nu erau îngropați a biserică în niciun caz - la boala sau felul morții scrie <moartă de sângurare>. Sau <de supărare s-a aruncat în apa Vișeului și s-a înecat>. Asta o scrie un preot, iar preoții erau foarte parcimonioși cu documentele, pentru că ei aveau conștiința aceasta că rămâne pe viitor”, mai explică profesorul Ilie Gherheș.

Despre felul în care alegeau să-și pună capăt zilelor, el mai spune că între Petrova și Crasna, pe râul Vișeu era un loc anume, preferat de sinucigași.

„Se aruncau de pe mal în apa râului Vișeu. Se știe că este o apă de munte foarte iute, foarte repede și la un anume loc - numit <la stanca>, adică la stâncă - e un loc unde apa se învârte îndărăt. Este foarte interesant de ce sunt bântuite acele locuri unde apa se întoarce îndărăt, adică vârtejul nu merge în sensul acelor de ceasornic sau în sensul soarelui, ci îndărăt. Este un astfel de loc în Petrova, între Petrova și Crasna, unde se duceau și se sinucideau într-un mod sigur și mai spectaculos”, mai explică profesorul.  

Gripa spaniolă  a făcut ravagii în perioada de la sfârșitul războiului

Totodată, acesta scoate în evidență că nu trebuie uitată gripa spaniolă, care nu a făcut ravagii doar în perioada de la sfârșitul războiului, ci și în perioada ce corespunde cu semnarea documentului ce consfințește Marea Unire de la 1 decembrie 1918.

„În unele localități, preoții nu au putut să meargă la Alba Iulia, pentru că aveau și câte trei înmormântări într-o singură zi, așa cum a fost și cazul preotului Darie Vlad din Petrova”.

A mai menționat, de asemenea, că perioada în care a avut loc la Alba Iulia evenimentul cel mai important pentru România, gripa spaniolă era în perioada cu cea mai mare expansiune.

„După cum se știe, la Alba Iulia au fost peste 100.000 de participanți, dar ce este interesant e că nu este consemnat niciun singur caz că la Alba Iulia s-ar fi îmbolnăvit cineva de gripă spaniolă. Într-o asemenea aglomerație - au mers și au venit cu trenurile – nu există niciun caz”.  

Revenind la dezechilibrul social din Petrova în timpul războiului, Ilie Gherheș spune că înregistrările registrelor bisericești locale arată că au existat multe decese, puține nașteri și puține căsătorii în acea perioadă. Dar toate aceste cifre au explodat după 1918.

„Societatea întreagă era autarhică, adică își pregătea și își producea totul. Atunci era nevoie maximă de brațele de muncă, în primul rând ale bărbaților. Dar în Petrova, spre deosebire de alte localități, este și o ierarhizare socială ce durează până astăzi între nemeși și porțieși. Adică nu se căsătoreau decât între ei. Se practica un fel de endogamie”, mai descrie el situația de la acea vreme.  

„Au fost de-a dreptul vânați de femeile de acasă”

Războiul, însă, a schimbat puțin aceste „reguli” nescrise. „Pe front i-au luat pe toți - și pe nemeși, și pe porțieși - numărul bărbaților s-a împuținat și au dispărut o parte din aceste cutume, tabu-uri, pentru că nu mai exista disponibilitate. Se găsesc în  aceste momente situații în care un nemeș - din clasa mai de sus – se căsătorește cu o porțieșă, adică cu o femeie dintr-o clasă socială inferioară.

Am mai observat un fenomen. Au devenit la foarte mare căutare invalizii de război care s-au întors de pe front. Aceștia au fost de-a dreptul vânați de femeile de acasă. De ce? Pentru că aveau un venit. Aveau o pensie de invalid de război. Or, în această societate atât de săracă și dependentă de brațele de muncă – brațele de muncă nemaifiind – un mic venit de la stat era o mană cerească”.

Potrivit statisticilor, populația satului a fost de 1962, 197 de persoane au plecat pe front și 25 au murit pe câmpul de luptă. 30 s-au întors acasă ca invalizi, dar unii s-au însănătoșit. Deplin sănătoși s-au întors 123, iar 16 au fost dispăruți. „Au fost 22 de văduve și 55 de orfani de război. Ei, acești copii trebuiau crescuți și aceste mame văduve făceau orice eforturi”.