Descoperire uluitoare în România! 600 de schelete au fost găsite în spatele Universității „Alexandru Ioan Cuza”

12 octombrie 2023 20:30   Fapt divers

O descoperire macabră a creat stupoare la Iași! În timpul construcției unui nou cămin studențesc au fost scoase la suprafață nu mai puțin de 600 de schelete și fragmente osoase, iar lucrările au fost sistate. Rămășițele au fost preluate de către arheologi și se pare că ar fi vorba despre soldați germani din al Doilea Război Mondial, având în vedere însemnele militare germane descoperite alături de schelete.

O descoperire macabră a creat stupoare la Iași, conform celor de la Digi 24! Se pare că în timpul construcției unui nou cămin studențesc, muncitorii au scos la suprafață nu mai puțin de 600 de schelete și fragmente osoase! Evident, lucrările au fost sistate până se face lumină în acest caz incredibil. Rămășițele au fost preluate de către arheologi și se pare că ar fi vorba despre soldați germani din al Doilea Război Mondial, având în vedere însemnele militare germane descoperite alături de schelete.

Șantierul se află chiar în spatele Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, iar la finalul lunii septembrie deja fuseseră descoperite undeva în jur de 300 de oase. Ei bine, la nici 2 săptămâni de atunci, se pare că numărul s-a dublat! Specialiștii bănuiesc că este vorba despre soldați germani, care au fost aruncați la întâmplare în 6 gropi comune.

600 de schelete au fost descoperite la Iași

Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, prof. Dr. Tudorel Toader, a confirmat că oasele au fost găsite în locul unde urmează să se construiască un cămin studențesc cu 200 de camere. Cu toate acestea, el speră că întreruperea scurtă să nu provoace întârzieri. Se pare că șantierul este păzit, acum, de către jandarmi.

Datorită faptului că vorbim despre gropi comune ale unor soldați dintr-un conflict (relativ) recent, Parchetul de la lângă Tribunalul Militar Iaşi a deschis o anchetă. „Au fost găsite, într-adevăr, nişte însemne militare. Acesta este motivul pentru care am preluat noi cazul. Se continuă cercetarea la faţa locului, nu s-a clarificat toată situaţia”, a declarat prim procurorul militar adjunct Codrin Sîrcu, purtătorul de cuvânt al instituției, conform sursei citate.

Mai multe