Descoperirea uimitoare făcută de cercetători! Stresul oamenilor poate afecta starea emoţională a câinilor

22 iulie 2024 17:34   Fapt divers

Despre câini se spune că sunt cei mai buni prieteni ai omului, iar cercetătorii de la Universitatea din Bristol, din Marea Britanie, au făcut o descoperire care pare să susțină această veche zicală. Mai precis, se pare că sănătatea companionilor noștri canini poate fi afectată de starea emoțională a stăpânilor lor.

Sănătatea câinilor noștri poate fi afectată de starea noastră emoțională, potrivit unui studiu efectuat de către cercetătorii de la Universitatea din Bristol. Mirosul de stres pe care oamenii îl emană prin transpirație poate modifica comportamentul câinilor noștri, iar în cadrul acestui studiu a fost analizat comportamentul a 18 câini.

„Înţelegerea modului în care stresul oamenilor afectează starea de bine a câinilor este un lucru important pentru câinii din adăposturi şi pentru cei care sunt dresaţi pentru roluri de câini însoţitori sau câini de companie. Dresorii de câini spun deseori că stresul coboară pe lesă, dar noi am arătat că se poate transmite şi prin aer”, a explicat Nicola Rooney, coordonatorul acestui studiu, potrivit adevarul.ro.

Starea noastră emoțională poate afecta câinii

În cadrul acestor teste, cei 18 câini au fost expuși la mirosul transpirației și al respirației unor oameni care erau relaxați, cât și unor persoane stresate. Alți câini nu au fost expuși la niciun fel de miros.

Iar cercetătorii din Bristol au observat faptul că acei câini care au fost expuși la mirosul unei persoane stresate se deplasau mai încet către bolul unde putea fi mâncare. În același timp, situația opusă a fost observată la câinii expuși la mirosul unor persoane relaxate.

Rezultatele acestui studiu efectuat în Marea Britanie a fost publicat în jurnalul Scientific Reports, iar cercetătorii au ajuns la concluzia că o stare emoțională negativă în stăpânul câinelui va crea o stare de pesimism în câine, iar din acest motiv, acesta s-a deplasat mai încet către bolul unde putea găsi mâncare.

Cei 18 câini care au participat la acest experiment au avut vârste cuprinse între 8 luni și 10 ani. Mai mult decât atât, ei erau atât exemplare de rasă, dar și unele metise.

Mai multe