Două turiste, păcălite în vacanța din Grecia! «Mi-a cerut să plătesc 600 de euro»

26 mai 2022 13:33   Fapt divers
Ultima actualizare:

Vacanța din Grecia vine uneori și cu probleme, așa cum au simțit pe pielea lor două turiste aflate în Mikonos. Cele două femei au rămas fără cuvinte când un ospatar le-a adus o notă de plată de 600 de euro.

Cele două turiste, mamă și fiică, vizitau faimoasa plajă Platys Gialos, când au fost abordate de angajatul unui restaurant. Deși au refuzat inițial serviciile, cele două femei au cedat insistențelor bărbatului.

„Stați aici, beți o băutură și veți avea aceste șezlonguri la dispoziție gratuit. E amiaza, nu e nicio problema", le-ar fi spus acesta, potrivit dcnews. 

Citește și Planuri de vacanță 2022! Lista țărilor din Europa care au ridicat restricțiile de călătorie

Până la urmă, femeile au luat loc pe șezlonguri și au primit un meniu. „Am fost întrebate în mod constant dacă vrem să comandăm ceva de mâncare. Mie și Keilei nu ne era foame, dar am decis să încercăm ceva din listă, în speranța că ne vor lăsa în pace”, a spus una dintre turiste.

Mamă și fiică, păcălite în vacanța din Grecia. Pentru ce au plătit 600 de euro?

După ce au petrecut două ore pe șezlonguri, femeile au cerut nota de plată, fără a-și imagina în vreo secundă că vor fi nevoite să spargă bugetul pentru o porție de picioare de crab și două cocktail-uri.

Vezi și Adina Halas, Adina Buzatu și Elena Ionescu, vacanță de cinci stele pe un iaht, în Marea Egee

Când au văzut nota de plată au rămas uluite. Știau că Mykonos e una dintre cele mai scumpe insule din Grecia, dar nu se așteptau niciodată la așa ceva. Aveau de plătit 600 de euro pentru o gustare și două băuturi. Acestea au insistat că probabil este o greșeală, dar cei de la restaurant le-au explicat că nota e corectă.

„La început nota nu a fost detaliată, pentru că hârtia nu arăta exact ce am comandat. Tipul mi-a cerut să plătesc aproape 600 de euro și i-am spus că nu se poate, sigur e o greșeală”, a povestit una dintre turiste.

Două turiste au plătit o avere pentru o gustare și două băuturi, în Grecia

Cele două femei au refuzat inițial să plătească, acuzând că au fost păcălite. Personalul restaurantului din Grecia nu s-a lăsat intimidat și a amenințat că va chema poliția. Văzând că nu mai au nicio soluție, turistele ghinioniste au plătit nota exorbitantă.

Acestea trag însă un semnal de alarmă și îi avertizează pe alți turiști să fie atenți la capcanele întinse de vânzători în vacanță, pentru a nu face aceeași greșeală.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Mai multe