Ea are „cea mai tare cameră de cămin". Ce sumă a plătit pentru amenajarea încăperii

8 noiembrie 2022 17:16   Fapt divers

Perioada studenţiei provoacă mereu nostalgii. Petrecerile de neuitat şi, deopotrivă, zilele lungi ale sesiunilor au fost găzduite, invariabil, de camera de cămin. Zilele trecute, la Iaşi, s-a încheiat concursul „Cea mai tare cameră de cămin” dintr-un campus studenţesc. Câştigătoarea este studentă la Facultatea de Design, scrie adevarul.ro.

Iniţiativă demnă de aplauze! Direcţia Servicii Studenţeşti din Iaşi a lansat un concurs pentru a-i implica pe studenţi în amenajarea camerei de cămin în care locuiesc.

Câştigătoarea competiţiei “Cea mai tare cameră de cămin” a fost Elisa Nistor, o studentă de la Facultatea de Design Industrial şi Managementul Afacerilor din cadrul Universităţii „Gheorghe Asachi” Iaşi. Premiul? Fata va primi cazare gratuită în campus până la finalul anului universitar 2022 - 2023.

„Am vrut să mă simt ca acasă. Amenajarea camerei n-a costat mult, undeva la 900 - 1.000 de lei, şi a durat cam două săptămâni. Înainte, pereţii erau vopsiţi în galben aprins, iar camera era destul de goală”, a povestit Elisa pentru stirileprotv.ro.

Juriul, format din studenţi şi profesori

Organizatorii au postat pe Facebook fotografii cu noua înfăţişare a încăperilor, iar ceilalţi studenţi şi apropiaţii au votat camera de cămin preferată.

„Toţi cei 70 de studenţi din cele 45 de camere înscrise la concurs şi-au arătat creativitatea şi ingeniozitatea, dar au depus şi eforturi considerabile pentru a înfrumuseţa spaţiul în care vor locui în acest an universitar.

De aceea, conducerea Universităţii Tehnice a decis să le ofere câte un premiu special tuturor participanţilor care au obţinut minimum 18 puncte. Astfel, 22 de camere în care locuiesc 28 de studenţi se bucură acum de premiu”, au mai transmis organizatorii.

Format din studenţi şi reprezentanţi ai Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, juriul a evaluat camerele de cămin intrate în competiţie în funcţie de creativitatea amenajării, ingeniozitatea mobilării, originalitatea organizării, decoraţiunile, gradul de curăţenie, dar şi în funcţie de investiţiile făcute şi de raportul cost - rezultat al cheltuielilor.

Doi băieţi au adus cosmosul pe tavanul încăperii

Pe poziţia secundă a concursului s-a clasat Ramona-Ioana Grigoraş, de la Facultatea de Mecanică. Şi ea fost premiată de reprezentanţii universităţii, astfel că va locui gratuit în cămin până în luna mai 2023. “Medalia de bronz” a fost adjudecată de doi băieţi, Adrian-Nicolae Urdea şi Alexandru Bîrgăoanu, de la Facultatea de Construcţii şi Instalaţii.

Locul trei vine, de asemenea, cu recompensă: cazare gratuită în campus până în luna martie 2023. Cei doi tineri au reuşit să aducă spaţiul cosmic pe tavanul camerei lor.

„Am făcut corpurile cereşti cu ajutorul unor capace şi altor obiecte rotunde, ca să fie perfecte”, s-au destăinut Adrian şi Alexandru.

„Practic, pentru studenţi este prima proprietate pe care o administrează singuri, fără sprijinul părinţilor”, a spus Bogdan Budeanu, şeful Direcţiei de Servicii Sociale Studenţeşti.  

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe