El e bărbatul cu cele mai multe «găuri» în față: „Îmi place să fiu diferit!”
Britanicul James Goss (27 de ani) deține recordul mondial pentru cele mai multe „tuneluri faciale”. El are nu mai puțin de 17 „găuri” în față: în zona buzelor, nasului și în obraji. James susține că acestea fac parte din personalitatea lui. Fiecare „tunel facial” are un diametru minim de 3 mm.
James Goss a intrat în Cartea Recordurilor
„Pentru mine, să mă exprim indiferent de ceea ce cred alții m-a făcut să mă simt mult mai împlinit. Nu vreau să mă schimb pentru a fi acceptat de alți oameni, este mai bine să fiu eu însumi și să-mi folosesc energia pentru ceea ce îmi place mie să fac. Îmi place să fiu diferit”, a explicat James Goss, pentru Cartea Recordurilor Guinness.
În timp ce el spune că unii oameni sunt speriați de înfățișarea sa, el este mai interesat de opiniile mamei sale – singura persoană a cărei părere contează pentru el– care i-a spus că este extrem de mândră de el.
Este a treia oară când James Goss bata recordul mondial. Acesta a fost deținut inițial de Joel Miggler, din Germania, în 2014, acesta având 11 „tuneluri” în piele.
James Goss a doborât acel record în 2020 cu 14, din nou în 2022 cu 15 „găuri”, și încă o dată anul acesta când a adăugat încă două în nas.
Joel, deținătorul inițial al recordului neobișnuit, a fost cel care l-a inspirat inițial pe James să-și schimbe aspectul fizic.
„Când i-am vizionat interviul, m-am îndrăgostit de look-ul lui și am vrut să fac ceva similar (...) Sunt foarte mândru de mine că am ajuns în Cartea Recordurilor. Este cu siguranță un subiect interesant de discuție, am trecut acest record și în CV-ul meu.
Cel mai bun lucru a fost că mama mea a spus că este cu adevărat mândră de mine după ce am bătut recordul, așa că m-am simțit foarte bine. Sper să văd fiecare record doborât din nou, din același motiv, este interesant să văd că lucrurile progresează și sunt împinse din ce în ce mai departe”, a mărturisit britanicul.