Locul din România care îți aduce aminte de Praga sau Bruges. Este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe medievale din Europa de Est

15 iulie 2023 10:36   Fapt divers

Pe meleagurile românești domnesc o multitudine de locuri frumoase, desprinse parcă din basme. Ele te fascinează cu măreția lor și te atrag prin faptul că seamănă cu anumite destinații europene pe care oamenii din întreaga lume nu ezită să le frecventeze. Pe lista celor mai frumoase orașe de la noi din țară se numără și Sibiul, considerat fiind unul dintre cele mai frumoase orașe medievale din Europa de Est.

Sibiu, orașul românesc apreciat atât de turiștii români, cât și de către cei de peste hotare grație aspectului medieval și al locurilor pline de încărcătură, clădiri vechi, impunătoare, activități și obiective turistice și preparate tradiționale, merită vizitat cel puțin o dată în viață.

Sibiu, orașul care se aseamănă cu destinațiile europene

Sibiul este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe medievale din Europa de Est, Sibiu atrage cu străzile sale pavate, piețele pline de farmec și clădirile sale colorate. Atmosfera sa boemă și arhitectura medievală îl pot face să semene cu destinații europene precum Praga sau Bruges.

Este destinația ideală pentru persoanele care vor să viziteze țara-lung și-n lat și să facă mai bine cunoștință cu istoria românilor.

Curiozități despre Sibiu, orașul care te va fascina!

Dacă iubești să călătorești și să vizitezi locuri noi, îți prezentăm mai jos câteva lucruri interesante pe care ar trebui să le cunoști despre orașul medieval Sibiu:

Primul spital din România a fost atestat la Sibiu, în anul 1292. Câțiva ani mai târziu, în 1330, tot acolo a fost menționată prima bibliotecă de pe teritoiul țării noastre.

În anul 1380 a fost atestată prima școală românească, urmând ca mai târziu, în anul 1494, să fie deschisă, la Sibiu, prima farmacie din țară.

Dacă vrei să cutreieri Sibiul la pas, atunci poți opta pentru Muzeul Astra, cunoscut ca fiind al doilea cel mai mare muzeu din lume, cuprinzând peste 300 de clădiri. De asemenea, dispune și de mori de vânt, case tradiționale, fântâni și multe alte atracții turistice.

Mai multe