Locul din România învăluit în mister. Legenda spune că ar data din vremea uriașilor, iar arheologii n-au dezlegat tainele acestei așezări
Știm cu toții că România este o țară plină de istorie, având și o natură excepțională. Însă, există și locuri care încă îi surprind pe unii cercetători și care nu sunt atât de cunoscute, însă care ascund adevărate povești impresionante. Un astfel de caz sunt movilele de la Șona, care sunt pline de mister.
Movilele de la Șona sunt încă învăluite în mister și doar unele legendele ne oferă informații. În inima localității Șona, din județul Brașov, la cinci kilometri de Fărăraș, se află opt movile misterioase, unele dintre ele ajungând până la 30 de metri înălțime, fiind așezate pe două șiruri.
Deși zona nu a fost niciodată studiată în detaliu, movilele atrag turiști curioși care vin să se bucure de peisajul spectaculos. Mulți sunt fascinați de acest loc și sunt curioși să afle istoria din spatele lui. Mai mult decât atât, au luat naștere și numeroase legende cu privire la movilele de la Șona, precum că ar data de pe vremea uriașilor sau au luat naștere odată cu dacii și romanii. Nici arheologii n-au reuşit încă să dezlege misterele piramidelor, astfel că Şona rămâne un loc ideal de vizitat, mai ales pentru cei care iubesc miturile.
Legendele din spatele movilelor de la Șona
O ipoteză interesantă a fost lansată de un cercetător basarabean, care este de părere că guruieții ar fi vestigii dacice. Totodată, se spune prin sat că apa așezată lângă cele opt movile va căpăta proprietăți curative.
O altă legendă, păstrată de bătrânii satului, sugerează că aceste movile ar putea fi morminte ale unor uriași sau că au fost construite de ei. Totuși, pământul motivelor este de culoare galben, iar cel de la bază are culoarea neagră.
„Cică a fost o fetiţă de uriaşi care a făcut movilele, demult, înaintea dacilor. O altă poveste din bătrâni spune că a fost un uriaş care şi-a curăţat opincile şi în urma lui au rămas movilele astea. Totuşi e ceva că pământul din movile e galben, iar cel de jos e negru”, a declarat un localnic din Șona, Ioan Buzeche, relatează newsweek.ro.
Ultima teorie cu privire la movilele din Șona indică „triunghiurile magice” rămase de pe vremea dacilor. Sunt ca un fel de linii ce străbat munții Carpați, între sanctuare și cetăți. În cuprinsul acestor forme geometrice ar intra mai multe locuri din țară, precum capitala Daciei - Sarmisegetusa, cetatea Piatra Roşie, sanctuarul de la Racoş, templul de la Şinca Veche, vârful Omu şi piramidele de la Şona.