Mama lui Dani Vicol, tânărul mort în accidentul produs de fiul lui Gino Iorgulescu, declarații sfâșietoare: „Copilul meu i-a salvat viața lui Mario”
Mario Iorgulescu a avut prima lui intervenție publică, la trei ani după ce a omorât un om într-un nefericit accident de mașină. Mulți l-au condamnat, alții l-au încurajat. El se află într-o clinică de recuperare psihiatrică în străinătate. Mama lui Dani Vicol, tânărul mort în accident, a făcut declarații pe marginea subiectului, pentru Click!.
În urmă cu trei ani, Mario Iorgulescu a provocat un grav accident rutier, pe Șoseaua Chitilei, în urma căruia a murit un tânăr de 24 de ani. Grav rănit în accident, fiul lui Gino Iorgulescu, fostul președinte FRF, a fost dus de urgență la spital în România, după care internat la o clinică psihiatrică din Italia.
Dani Vicol, tânărul care a ajuns sub roțile iadului a lăsat în urmă o familie îndoliată care îi plânge și acum de dor. Sigur în străinătate, Mario își strigă dreptatea de pe patul de spital, însă mulți încă îl condamnă, inclusiv familia victimei. Într-o scrisoare pentru presă, fiul lui Gino Iorgulescu și-a cerut scuze public pentru ce s-a întâmplat, însă pentru mama lui Dani Vicol nu este suficient. Femeia a făcut declarații dureroase.
Citește și: Au fugit din țară ca să scape de pușcărie. Lista marilor fugari din România
Mama lui Dani Vicol își strigă durerea!
„Ce să mai comentez? Știam de atunci că este foarte bine. Copilul meu este acum în pământ! Sper ca justiția să facă dreptate, într-un final, în acest caz. Ei cred că dacă au bani și relații pot cumpăra dreptatea și libertatea. Chiar dacă suntem o familie modestă, asta nu înseamnă că suntem proști. Știam că Mario este bine, pentru că martorii au declarat atunci la Poliție că el este într-o stare bună.
Știu că a avut un mic hematom la stomac și cam atât, în rest, el era foarte coerent. De la bun început a fost bine. Poate Dumnezeu reușește să facă dreptate. L-au făcut pe copilul meu și drogat și beat. L-au făcut în toate felurile. Când s-a întâmplat totul, copilul meu era pe loc, iar Mario pe stradă. Copilul meu i-a salvat viața lui Mario.”, a declarat Mirela Vicol pentru Click!.
Mai vezi și: Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, condamnat la trei ani de închisoare cu executare
„Ei (n.r – familia Iorgulescu) nu trebuie să îmi cadă la genunchi. Vreau doar să realizeze ce a făcut el (n.r – Mario Iorgulescu). Nora mea este bine, muncește, și-a deschis o bucătărie cu mâncare și livrează mâncare. Copilul pe care îl au împreună nu întreabă de el. Este prea mic. Când s-a întâmplat totul, el avea doar patru luni.
Acum are trei ani și îi mai arătăm noi poze. Încercăm să îl obișnuim cu ideea că tatăl lui nu mai este. Uneori și el spune singur “tatăl meu este mort”. Băiatul meu mai are o fată de șapte ani, dintr-o altă relație. Doamnă, copilul acela are acum ochii unui om matur.”, a mai spus, pentru Click!, Mirela Vicol, mama tânărului mort în accidentul rutier în care a fost implicat Mario Iorgulescu.
Mario Iorgulescu este internat într-o clinică psihiatrică
Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, fostul președinte FRF, a uimit întreaga țară cu declarațiile sale. Tânărul de 27 de ani a ținut să-și spună partea de adevăr.
„Sunt în Italia, într-o clinică psihiatrică. Am o leziune la lobul frontal, medicii spun că e de când eram copil, de când am căzut în cap. Nu mă simt deloc bine, abia pot să stau. Sunt înconjurat aici de oameni cu probleme psihice. Nu am cu cine să vorbesc, am momente când o iau razna. Mi se pune pata pe câte cineva, m-am și bătut pe aici, nu sunt deloc în toane bune.
Am nevoie de îngrijiri medicale permanente, dar nu am inventat boala, așa cum cred procurorii. Preferam să vin să îmi fac pedeapsa, dar trebuie să mă vindec.”, a scris Mario pe rețeaua de socializare.
Click! spune
Viața lui Mario Iorgulescu s-a schimbat radical din noaptea de 8 septembrie 2019. Tânărul se afla la volanul unui autoturism Aston Martin, în valoare de 300 de mii de euro, iar într-un moment de neatenție a pierdut controlul mașinii și a lovit din plin altă mașină. Șoferul mașinii lovite a murit pe loc.
Familia lui Dani Vicol, tânărul care a murit în urma accidentului rutier, susține că Mario ar fi circulat, în acea noapte neagră, cu 310 kilometri la oră.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!