Merge prin oraș în sânii goi: „Dacă bărbații pot face asta, femeile de ce n-au voie?”

26 iunie 2024 13:37   Fapt divers
Ultima actualizare:

Eila Adams (36 de ani) a decis să-și arate sânii prin diverse locuri publice din New York, timp de șase zile. Influencerița canadiană a explicat că a făcut acest gest în numele egalității de gen. Ea consideră că dacă bărbații pot merge liberi fără tricou pe stradă, femeile ar trebui să poată face la fel.

Autoproclamata exhibiționistă Eila Adams și-a expus sânii la metrou, pe stradă și în zonele turistice din oraș, fără să îi pese de reacția celor din jur. „Dacă bărbații se pot plimba fără cămașă, la fel ar trebui să facă și femeile. Sânii nu ar trebui să fie un subiect controversat. Nuditatea este o parte importantă a vieții mele. Nu înțeleg pe nimeni care are sentimente negative față de goliciune. Cu toții ne naștem astfel și trebuie să ne îmbrățișăm propriile corpuri și trebuie să iubim trupurile uimitoare ale tuturor celorlalți”, a declarat Eila, potrivit tabloidului britanic Mirror.

Eila Adams: „Cui nu-i place, să nu se uite!”

În general, Eila a avut parte de susținerea trecătorilor, însă au fost și câteva momente jenante. „Am avut parte și de câteva comentarii negative, dar nu-i las pe oamenii de genul să mă doboare. Dacă nu-ți place, nu te uita. Majoritatea persoanelor din jur nici nu observă, dar dacă sunt prinsă, primesc câte un zâmbet. Sânii pot lumina ziua unei persoane”, a adăugat ea.

Eila încearcă să fie respectuoasă în locațiile pe care le alege. Ea nu se dezbracă în cinematografe sau locuri de importanță națională, cum ar fi memorialul victimelor care și-au pierdut viața în atentatele de pe 11 septembrie 2001.

„De peste 30 de ani, a fost legal ca femeile să meargă topless în New York, lucru pe care multe l-au îmbrățișat ca pe o demonstrație a egalității de gen. Cred că este distractiv. Dar este și o modalitate de a normaliza sânii goi. Cred că femeile ar trebui să aibă aceleași drepturi ca și bărbații de a merge topless în public dacă aleg. Pentru mine, este un mod de viață.” Eila, care lucrează ca prezentatoare la Naked News, a participat recent la Cursa de Ciclism Nud din Toronto pentru a evidenția utilizarea excesivă a petrolului și a poluării urbane.

Mai multe