Mesajul bizar descoperit în turnul cu ceas din Sighișoara. A fost scris de un condamnat, în noaptea dinaintea executării

29 septembrie 2023 6:47   Fapt divers

Atunci când vorbim despre obiective turistice importante din țara noastră, unul dintre cele mai impresionante și populare este Turnul cu Ceas, din Sighișoara. Însă, deși domină priveliștea orașului de atâtea secole, această locație încă ascunde o mulțime de mistere. Iar o inscripție descoperită aici arată realitatea dură în care trăiau oamenii acelor vremuri.

Dacă discutăm despre atracțiile turistice cele mai emblematice ale țării noastre, atunci, cu siguranță nu putem să nu aducem vorba despre Turnul cu Ceas, din Sighișoara. Această construcție impresionantă datează încă din secolul XIV, iar o mulțime de turiști, atât din țara noastră cât și de dincolo de hotare, vin aici în fiecare an, pentru a putea admira clădirea impozantă. Mai mult decât atât, potrivit informațiilor oferite de către cei de la PRO TV, balconul de aici, aflat la o înălțime de 30 de metri, oferă o imagine panoramică incredibilă, asupra orașului.

Însă, în ciuda faptului că Turnul cu Ceas este atât de popular în Sighișoara, cât și vechi de atât de multe secole, această clădire încă ascunde o mulțime de mistere. De-a lungul timpului, aici a fost atât închisoarea orașului, cât și primăria, trezoreria, iar, începând cu anul 1556, aici a fost și judecătoria orașului. Iar pedepsele aplicate în acele vremuri erau unele extrem de dificile, care arată cât de dură era, de fapt, viața în veacurile trecute.

Inscripția bizară descoperită în Turnul cu Ceas

Destul de recent, în ce este numit acum „Camera de Tortură”, unde a fost, în trecut, închisoarea cetății, a fost descoperită o inscripție bizară, care arată realitatea extremă a Evului Mediu. Aici, specialiștii au dat peste o inscripție din caractere gotice, care spunea „Morgen werder ich...”. În traducere, acest lucru înseamnă „Mâine, eu voi...”, iar istoricii bănuiesc că inscripția a fost făcută de un condamnat care urma să fie executat a doua zi.

Sighișoara se număra printre orașele din Evul Mediu care puteau condamna oameni la moarte în numele regelui, drept cunoscut în epocă drept „jus gladii”. Cele 4 turnulețe situate pe Turnul cu Ceas proclamă această favoare de care se bucura cetatea.

Mai multe