Motivul pentru care femeile nu au voie în Sfântul Altar. Explicația preotului Eugen Tănăsescu

Printre enoriași există o credință larg răspândită conform căreia femeile nu pot intra în Sfântul Altar, dar bărbații pot. Această practică indică misoginism, dar Biserica nu face nici o distincție între mireni, preoți și femei. Cu toate acestea, unele reguli sunt impuse doar pentru menținerea ordinii. În anumite cazuri excepționale, femeile au voie să intre în Altar. Iată câteva dintre aceste cazuri. 

„Femeia nu este discriminată în raport cu bărbatul mirean și nici cu preotul. Și totuși, ar spune unii, bărbații intră în altar iar femeile nu. Nu e chiar așa. Și femeile pot intra, în anumite cazuri excepționale, tocmai pentru a sublinia că Biserica nu practică misoginismul, dar nici dezordinea”, a scris preotul Eugen Tănăsescu pe doxologia.ro.  

Omul modern își formează gândurile pe baza a ceea ce vede și aude. Există întrebări de genul: „De ce femeile nu pot intra în altar?”. Răspunsul este simplu pentru cei care vor să înțeleagă. Femeile au fost create pentru bărbați, astfel încât bărbații să nu fie singuri și să poată ajuta în viață.

Femeia nu avea ce să caute la Altar

Prin urmare, femeile nu sunt nici sclave, nici stăpâna bărbatului. Cei doi sunt egali, bărbatul reprezentând rațiunea și femeia reprezentând emoția. În creștinism, femeile sunt umbrite pe baza păcatelor pe care le-a comis Eva. Cu toate acestea, Adam i-a urmat curând exemplul. Unii bărbați creștini consideră femeile ca fiind inferioare și sclave, dar asta nu este adevărat. De aici se poate vedea că, creștinismul, nu este misogin, ci oamenii și interpretarea dată fac să existe acest fenomen.

„La începutul creştinismului, Altarul nu era despărţit de restul Bisericii, ca acum. El reprezenta, pur şi simplu, locul unde preoţii săvârşeau Jertfa lui Hristos, locul unde Hristos poposea în mijlocul poporului său. Prin urmare, neavând legătură cu preoţia, femeia nu avea ce să caute la Altar. 

De observat că discuția accesului în Altar a femeii începe simultan cu discuția despre hirotonia femeii, o situație pe care Ortodoxia o consideră incompatibilă cu rostul şi poziția femeii în creație. Tot așa de incompatibil ar fi să cerem bărbaților să nască. Dincolo de imposibilitatea fiziologică (pe care unii se străduiesc să o depăşească, în mod absurd) rămâne incompatibilitatea sufletească: bărbatul nu poate fi „mamă” şi toată afectivitatea ce se impune,  cum tot aşa femeia nu poate fi «tată» . N-o sa vedeţi un bărbat dăruindu-se copiilor cum o pot face mamele. Dar parcă astăzi mai contează «mama» şi «tata» , mai ales în teoriile identităţii de gen... dar să revenim. 

Odată cu apariţia Catapetesmei, a peretelui despărţitor între Altar şi adunarea poporului (numit «naos»), a părut că spaţiul Altarului devine ceva deosebit, mai sacralizat decât restul Bisericii. În realitate, Altarul şi-a păstrat acelaşi rol, noutatea fiind catapeteasma, numită şi iconostas. (...)

Prin urmare, Altarul rămâne zona lăcaşului de cult unde îşi avea rostul doar preotul, care îl aducea pe Hristos poporului. Primele canoane ale Bisericii susţin că «nu i se cuvine femeii să intre în altar» tocmai pentru că ea nu are nici un rost acolo. Dar nu numai femeii, ci şi oricui nu-şi are rostul (...) 

Când au voie femeile să intre în Altar

Prin urmare, femeia nu este discriminată în raport cu bărbatul mirean şi nici cu preotul. Şi totuşi, ar spune unii, bărbaţii intră în altar iar  femeile nu. Nu e chiar aşa. Şi femeile pot intra, în anumite cazuri excepţionale,  tocmai pentru a sublinia că Biserica nu practică misoginismul, dar nici dezordinea.  

Prima situaţie este sfinţirea unui nou Altar. Atunci, toată suflarea creştină poate intra în Altar (şi chiar este chemată), ca semn al iubirii divine, care se va împărţii lumii printr-un nou loc de Jertfă a Trupului şi Sângelui lui Hristos. A doua situaţie este la mânăstirile de maici. O monahie reprezintă (ca şi monahul) o stare excepţională a omului în lume: lasă toate cele ale lumii şi se dăruieşte total lui Dumnezeu, de aceea ele se şi numesc «miresele lui Hristos»”, a mai scris preotul Eugen Tănăsescu.