Palatul de la Șosea în care a copilărit Regele Mihai. Bucureștenii trec zilnic pe lângă el fără să-i știe istoria tumultoasă

31 martie 2024 8:16   Fapt divers
Ultima actualizare:

În decursul timpului, vila a primit mai multe denumiri: Palatul Kiseleff, Vila de la Șosea, Casa de la Șosea, Casa Iarca sau Palatul Prințului Moștenitor. Deși în prezent este sediul unei bănci și nu poate fi vizitată ca obiectiv turistic, merită să privești cu atenție clădirea atunci când te plimbi pe Șoseaua Kiseleff. Palatul are o istorie tumultoasă. 

Vechea locuință de la Șosea prințului George Valentin Bibescu

Proprietatea pe care o putem admira astăzi pe una dintre cele mai circulate șosele din București este formată, de fapt, din trei clădiri separate, care au fost ulterior unite, pentru a forma o vilă mult mai mare, impunătoare. Complexul a aparținut inițial boierului Constantin Iarca, fost primar de Buzău, care a vândut vechea locuință de la Șosea prințului George Valentin Bibescu, apoi a construit, chiar alături, o clădire nouă. Astfel, pe acest teren se învecinau în acel moment Casa Iarca și Casa Bibescu, fiecare având grădini mari, impunătoare, după cum povestește istoricul de artă Oana Marinache, pentru publicația B365.

A luat naștere Palatul Kiseleff

În anul 1909, familia regală a cumpărat complexul, pentru a deveni locuința prințului Carol al II-lea și a familiei sale. În 1922, cu ajutorul arhitectului Domeniilor Regale, Jean Ernest, și al arhitectului Grigore Cerchez, care a lucrat și la amenajarea unei aripi a Palatului Cotroceni, cele două clădiri separate au fost unite prin intermediul unei alte construcții, un turn cu foișor în stil neoromânesc. Această a treia construcție lega practic vechile clădiri din complex, dând unitate întregului ansamblu arhitectural. În acest fel ingenios a luat naștere Palatul Kiseleff pe care îl putem vedea astăzi.

În acest frumos palat și-a petrecut o mare parte din copilărie viitorul rege Mihai, pe atunci prinț moștenitor al României.  Începând cu anul 1925, când regele Carol a renunțat la tron în favoarea fiului său, în Palatul Kiseleff a rămas doar noul rege Mihai, alături de regina-mamă Elena. Ulterior, între anii 1930-1940, regele Mihai a locuit singur în palatul de la Șosea.

Mai multe