Porniți pe urmele vikingilor! Cele mai spectaculoase atracții turistice ale Norvegiei

10 iulie 2022 7:35   Fapt divers

De la orașe colorate și pline de viață la fiorduri impresionante, aurora boreală și sate îndepărtate deasupra Cercului Arctic, Norvegia este o țară plină de lucruri de văzut și de făcut. Deci, de unde începi?

Pentru a profita la maximum de vacanță, vă recomandăm să alegeți una sau două regiuni de explorat. Iată câteva dintre cele mai interesante atracții turistice din Norvegia. 

Oslo, un oraș plin de culoare 

O mulțime de lucruri se gătesc în capitala Norvegiei, care a fost numită Capitală Verde Europeană 2019. O paletă culinară amplă, cartiere liniștite și pline de mister, o agendă completă de evenimente și muzee sunt doar câteva dintre ingredientele din care puteți gusta în Olso. 

Puteți combina cu ușurință viața urbană a orașului cu distracția bazată pe activitățile în natură, cum ar fi ciclismul, schiul în unele dintre cele mai bune stațiuni de schi din Norvegia și excursii în regiunile din apropiere: Østfold și Vestfold. La aproximativ o oră de mers cu mașina de Oslo se află Hadeland, unde puteți vizita minunatul parc de la Kistefos-Museet, cu spectaculoasa clădire de expoziții The Twist.

Trondheim, locul unde istoria se îmbină cu gastronomia 

Regiunea Trøndelag, situată chiar în mijlocul Norvegiei, atrage deopotrivă pasionați de istorie și de gastronomie. Mergeți la pescuit, la ciclism sau la schi, sau urmați cărarea care duce la uimitoarea Catedrală Nidaros din Trondheim.

Orașul studențesc plin de viață Trondheim este capitala regiunii, cunoscută drept Casa aromelor nordice. Răsfățați-vă cu experiențe gastronomice, de la restaurante de lux Michelin până la baruri moderne și cafenele confortabile.

Urmați mireasma produselor locale proaspete pe ocolul pitoresc The Golden Road din Innherred și călătoriți înapoi în timp în orașul minier Røros, inclus în Patrimoniul UNESCO! 

Nordkapp, locul în care soarele nu apune!

Nordkapp sau North Cape e o destinație obligatorie pentru cei care vor să se bucure de nopțile albe. Aici soarele nu apune niciodată între 14 mai și 29 iulie, localitatea fiind totodată cel mai nordic punct al Europei la care se poate ajunge pe un drum. Nordkapp se ridică la 300 de metri deasupra nivelului marii (al Oceanului Arctic) și atrage circa 200.000 de vizitatori anual, în special în lunile de vară!

Nu trebuie să ratați un periplu pe fiorduri!

Cu siguranță, cea mai frumoasă atracție turistică a Norvegiei este reprezentată de fiorduri. Printre cele mai spectaculoase fiorduri se numară Geirangerfjord, situat în sud-vestul tării, în apropierea orasului de coastă Alesund. 

Geirangerfjord este o minune naturală cu ape albastre, cristaline, stânci maiestuoase și vegetație bogată, iar peisajele întâlnite aici nu ar putea să lase pe nimeni indiferent. Cu siguranță, vă veți îndrăgosti de Norvegia și de peisajele spectaculoase pe care le are de oferit! 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe