Secretul lui Decebal, descifrat abia acum. De ce se temea, de fapt, Imperiul Roman de regele dac

17 mai 2023 19:11   Fapt divers
Ultima actualizare:

Ultimul rege al Daciei și un personaj legendar din istoria poporului român, Decebal, a murit punând capăt celor mai sângeroase războaie dintre daci și romani, în care au fost mobilizate forțe impresionante. Oamenii de știință au încercat să afle ce impact a avut regele antic asupra Imperiului Roman.

Ilustrată pe Columna lui Traian și descrisă de unii autori antici, scena dramatică a morții sale, fresca înfăţişându-l pe acesta înconjurat de ostaşii romani, în timp ce îşi taie gâtul cu un pumnal, i-a adus regelui dac aura unui personaj legendar.

101, anul în care au început primele bătălii din cele două războaie daco-romane

„Decebal ştia bine că după ce totul a fost pierdut urma să fie târât în robie, să împodobească triumful împăratului învingător. Mândria lui nu suporta o asemenea ruşine şi de aceea a preferat să-şi curme singur viaţa”, explica istoricul Ioan Horaţiu Crişan, relatează Adevărul.ro.

Oamenii de știință care au cercetat vestigiile arheologice sunt de părere că, campaniile militare conduse de Traian împotriva dacilor au reprezentat un război major, care a avut una dintre marile concentrații de forțe militare romane, văzute vreodată. De asemenea, în primul război de cucerire a Daciei, romanii au folosit o armată care ajungea la 150.000 de militari, iar armata regelui dac ar fi avut 60.000 de oameni, dintre care 40.000 erau daci. Restul proveneau din rândurile triburilor germanice şi sarmatice, care le-au fost aliate dacilor împotriva romanilor.

În primăvara anului 101, au început primele bătălii din cele două războaie daco-romane, în vremea împăratului Traian, care dorea cucerirea acestui imperiu pentru aurul şi celelalte resurse naturale ale Daciei, dar, printre cauze, se numără şi forţa ameninţătoare a statului lui Decebal.

După ce au reuşit să distrugă mai multe fortăreţe din Munţii Orăştiei, romanii au fost nevoiți să își incetinească înaintarea o dată cu aproprierea iernii. În primăvara anului 105, cu intenţia de a recupera teritoriile pierdute, Decebal, bazat pe susţinerea aliaţilor săi, a atacat legiunile romane cantonate în Dacia, și, așa, a început al doilea război daco-roman.

În vara anului 106, războiul s-a încheiat cu înfrângerea dacilor de către romani, care au cucerit și distrus Sarmizegetusei Regia, dar și la moartea regelui Decebal şi proclamarea unor teritorii ale Daciei ca provicie romană. Însă, decesul regelui dac ar fi pus capăt unei perioade de aproape două decenii de conflicte sângeroase între daci și romani.

„Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma. În felul acesta Dacia ajunse sub ascultarea romanilor şi Traian stabili în ea oraşe de colonişti”, relata autorul Istoriei Romanilor, Dio Cassius.

Moartea sa, cunoscută în tot Imperiul Roman

Într-o epocă în care informațiile circulau extrem de greu dintr-o parte în cealaltă a continentului și în care numele regelui dac apărea mai rar, legenda morții sale devenise faimoasă în Imperiul Roman.

„Odată ce regele Decebal a murit, autoritățile romane au profitat la maximum de capturarea sa în formarea opiniei publice. Regele nu putea fi adus în triumf de către romani pentru a fi executat. Dar s-a întâmplat al doilea cel mai bun lucru: capul său a fost arătat armatelor și poporului din Roma”, arăta, în lucrarea „Legenda lui Decebal” (Toronto, 2004), istoricul Christer Bruun.

Potrivit istoricilor, într-un loc din Roma unde erau expuse trupurile duşmanilor împăratului spre a fi batjocorite de mulţime, capul lui Decebal ar fi fost aruncat pe treptele Gemonii, ca, ulterior, să ajungă în apele Tibrului.

Putând fi văzut doar de o mică parte a locuitorilor, monumentul Columnei ridicate de Traian, la Roma, pe care erau înfățișate scene ale războaielor daco-romane, a avut un impact mai redus asupra populației romane, însă, în ciuda acestui fapt, moartea lui Decebal și decapitarea sa au circulat peste tot în imperiu. Astfel, numele său era menționat în cel puțin șase provincii din toate colțurile Imperiului Roman, ca mai apoi, să devină subiect al istoriilor scrise de autori latini și greci.

„Întâi de toate, soldații reîntorși din Dacia, nu puțini, au adus cu ei numeroase anecdote despre război, care cu siguranță l-au implicat și pe Decebal. Iar când au primit «Honesta missio» (n.r. eliberarea onorabilă din serviciul militar în Imperiul Roman, cu anumite privilegii) veteranii au dus poveștile lor mai departe în regiunile din afara războiului”, arăta autorul cercetării „Legenda lui Decebal”.

„În ce privește imaginea oficială dată lui Decebal, conținutul ”legendei” este clar: barbarul rău a fost forțat să își ia viața. Dar a fost și o altă legendă? Sursele onomastice indică această direcție. Sunt temeiuri în a presupune existența unei ”legende anti-romane”, a legendei lui „Decebal, marele luptător pentru libertate”. Sunt referințe literare care arată că miza războaielor a fost libertatea dacilor”, a declarat istoricul Christer Bruun.

Totodată, acesta a mai adăugat că, Decebal trimisese soli vecinilor săi, în perioada de acalmie dintre primul și al doilea război daco-roman, cu mesajul că „era mai sigur pentru ei să lupte de partea lui înainte de a suferi orice vătămare, pentru a-și păstra libertatea, decât ca mai târziu să fie subjugați”, conform sursei menționate.

Un orator și filosof grec care ar fi călătorit în ținutul Daciei în anii războaielor și ar fi vizitat cele două tabere, Dion Chrisostomos, a remarcat dorințele care le impulsionau. Și, deși înfrânt, regele dac rămas în istorie ca un adversar de temut al puternicul Imperiu Roman, unii istorici susținând că numele Decebal înseamnă „cel curajos” sau „cel puternic”.

Când s-a născut Decebal

„Se întâmplă că am făcut acum o călătorie lungă, drept la Istru şi în ţara geţilor sau a misilor, aşa cum îi numeşte Homer şi cum e denumită astăzi populaţia. Acolo, la ei, puteai să vezi peste tot săbii, platoşe, lănci, toate locurile fiind pline de cai, arme şi oameni înarmaţi. În mijlocul atâtor oameni, eu singur mă înfăţişam grozav de nepăsător, un spectator foarte paşnic al războiului, neputincios la trup, înaintat în vârstă, om care nu purta sceptrul de aur şi nici panglicuţele sfinte ale vreunui zeu, care venise pe drumul unde-l mâna nevoia, în tabăra ostăşească - pentru a cere slobozirea fiicei, ci doritor de a vedea oameni luptând. (Unii) pentru stăpânire şi putere, iar alţii pentru libertate şi patrie”, a fost citat în „Izvoare privind istoria României” (Bucureşti, 1964), Dion Chrisostomos.

„Decebal, regele dacilor, era priceput în ale războaielor şi iscusit la faptă, ştiind când să năvălească şi când să se retragă la timp, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere: pentru cari lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut”, a fost descris, în Istorii, volumele în care a descris războaiele daco-romane, regele dac de către Dio Cassius.

Decebal s-a născut între anii ‘50 şi ‘ 60 d. Hr. şi a ajuns la conducerea dacilor în anul 87, într-o perioadă în care Dacia se afla sub ameninţarea armatelor romane, potrivit experților. În vremea sa, Dacia cuprindea Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul şi sudul Moldovei, fiind considerat mai puternic şi mai bine organizat decât în vremea regelui Burebista, iar granițele sale erau cuprinse între Tisa, Prut și Dunăre, Dobrogea fiind sub influenţă romană.

Bineînțeles, cum am menționat, Sarmizegetusa Regia, în Munţii Orăştiei, era capitala statului da. Din primii ani de domnie ai lui Decebal, Dacia se afla în conflict cu Imperiul Roman, iar, deși fusese înfrânt în anul 88, când romanii au reușit să îi înfângă pe daci, la Tapae (Porţile de fier ale Transilvaniei), tratatul de pace încheiat cu Roma în anul următor îi era avantajos, susțin istoricii.

În anul 102, regele Decebal ceruse pace cu romanii, însă nu şi-a respectat angajamentele, iar războiul a reînceput în jurul anului 105 și a încheiat, în anul următor, lunga domnie a regelui antic.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!      

Mai multe