Singurul cuvânt din limba română care începe cu „nt”. Doar așa ai fi putut câștiga la Fazan, jocul copilăriei
Cu toții am jucat Fazan în copilărie, măcar și o singură dată. Iar dacă știm acest joc, cu siguranță ne vom aminti de momentul în care se ajungea la temutul grup de litere „nt”. Însă, chiar dacă atunci credeam că aceste litere ne vor închide, adevărul este că există un cuvânt în limba româna care începe cu „nt”!
Cu toții ne amintim cu drag de jocul Fazan, pe care poate că l-am jucat de nenumărate ori de-a lungul copilăriei. Însă chiar și cei dintre noi care nu au avut foarte multă experiență cu acest joc vor cunoaște acel sentiment pe care îl aveam când ne dădeam seama că oponentul nostru ne va închide folosind un cuvânt ce se termină în „nt”.
Cu toate acestea, dacă încă mai jucăm Fazan, aceste litere nu mai sunt chiar la fel de amenințătoare! În limba română există un anumit cuvânt care începe cu acest grup bizar de litere!
Cuvântul care ne poate salva atunci când jucăm Fazan
Fazan este un joc simplu, însă dacă nu ne mai amintim precis regulile, tot ce trebuie să știm este că pentru a continua, trebuie să găsim un cuvânt care începe cu ultimele două litere ale celui precedent. Din acest motiv, cuvintele care se termină în „nt” sunt considerate a fi cheia succesului, în Fazan.
Cu toate acestea, există un singur cuvânt care ne poate scăpa din această încurcătură!
Ce înseamnă „ntur”
Mai precis, este vorba despre cuvântul „ntur”, pe care poate că nici măcar cei mai inteligenți dintre noi nu l-au auzit vreodată. Cu toate acestea, cuvântul este unul real, care este menționat chiar și în Dicționarul explicativ al limbii române!
Iar definiția din DEX a acestui cuvânt bizar este „ntur! interj. (reg.) cuvânt care imită trilurile turturicii”. Astfel, data viitoare când mai jucăm Fazan iar oponentul nostru încearcă să ne închidă folosind un cuvânt ce se termină în „nt”, trebuie să știm că ntur, acest cuvânt rar și destul de bizar, ne poate salva din această încurcătură!