Singurul domnitor român cu apucături homosexuale. Îi plăceau actele intime cu bărbații: „Căuta curviile”

21 iunie 2023 9:39   Fapt divers

Când vine vorba despre faptele istorice pe care le învățăm la școală, știm cu toții că accentul se pune pe bătălii, sau alte evenimente de însemnătate de-a lungul timpului. Însă, poate câteodată este ușor să pierdem din vedere că în spatele acestor evenimente marcante se aflau oameni reali, la fel de obișnuiți ca noi. Însă, printre nenumărații domnitori români, s-au aflat și unii care au trecut dincolo de limitele vremii, fără să le pese prea mult de coroană.

Atunci când ne amintim de orele de istorie din școală, cel mai probabil că majoritatea dintre noi pot spune că acestea s-au concentrat cel mai mult pe bătălii, cât și alte evenimente istorice care au marcat lumea. Însă, în această mare de lupte și date, poate fi ușor pentru mulți dintre noi să uităm faptul că dincolo de faptele incredibile despre care am învățat s-au aflat oameni reali, cu aceleași vise și pasiuni pe care le avem și noi. Însă, potrivit informațiilor oferite de către cei de la adevarul.ro, au existat și domnitori care au lăsat aceste pasiuni să le domine complet viața, în detrimentul datoriei pe care o aveau.

De-a lungul timpului, cronicarii români au vorbit despre mai mulți voievozi ai căror obiceiuri lăsau de dorit, fie că este vorba despre Moldova, ori Țara Româneacă. Iar aceste obiceiuri nu erau doar un subiect de controversă pentru societatea acelor vremuri, ci ar fi la fel de scandaloase, ba chiar ilegale, chiar și astăzi. De exemplu, despre domnul Moldovei, Aron Vodă, s-a scris că și-ar fi ucis proprii boieri pentru a pune mâna pe averile acestora, iar pe soțiile lor „le silea”, conform scrierilor lui Grigore Ureche.

Despre Ștefăniță Vodă s-a scris că ar fi căutat „curviile cu partea bărbătească”

Fiul domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, Ștefăniță vodă ar fi avut, conform cronicilor, apucături la fel de controversate precum tatăl său. Autorii volumului "Medicina şi farmacia în trecutul românesc" au scris despre acesta că ar fi obișnuit ca atunci când mergea la vânătoare, să dea bice cailor boierilor săi, care, speriați, își puneau călăreții în „primejdie de moarte”.

Pe lângă asta, el nu ar fi fost mai deloc interesat de treburile domniei, preferând să petreacă mai tot timpul, alături de femei și de bărbați, spre uimirea celor din jurul său. Autorii aceleiași surse spuneau că Ștefăniță vodă „nu căuta treburile domniei, ci curviile, nu numai cu partea femeiască, dar şi cu partea bărbătească”.

Mai multe