Vă vine să credeți că trenul ajunge până aici? Iată cât costă o călătorie până la gara din vârf de munte
În Alpii Elvețieni, la o altitudine de aproape 3.500 de, se află Jungfraujoch, cea mai „înaltă” gară din Europa, o minune a ingineriei umane care există de peste un secol.
Gara Jungfraubahn este situată într-un paradis alpin
Trenul nu pare a fi cel mai bun mijloc de transport atunci când încercăm să urcăm pe munte, dar elvețienii sunt de altă părere. La sfârșitul secolului al XIX-lea, au început să lucreze la un proiect inedit– Jungfraubahn, o cale ferată abruptă prin Alpii Bernezi care să ducă până în „vârful Europei”. La capătul căii ferate au construit o gară spectaculoasă cocoțată pe o stâncă între munții Jungfrau și Mönch. Astăzi, Jungfraujoch este recunoscută oficial drept gara situată la cea mai mare altitudine,din Europa, și este una dintre cele mai populare atracții turistice ale Elveției.
Un grup de alpiniști anglo-elvețieni a urcat pentru prima oară în vârful Jungfraujoch din Alpii Bernezi, în 1862. A fost o realizare istorică și, totuși, doar câteva decenii mai târziu, antreprenorul Adolf Guyer-Zeller a propus construirea unei căi ferate care să ducă până acolo. Așa ceva nu se mai auzise nicicând până la acea vreme, și totuși guvernul a dat undă verde proiectului Jungfraubahn. În următorii 16 ani, sute de muncitori au fost urcați în Alpi, forând prin munți și săpând tuneluri cu ajutorul dinamitei. 30 de persoane și-au pierdut viața în timpul construcției. Gara Jungfraubahn părea doar un desen pe hârtie, dar în 1912 a devenit realitate, iar de atunci este în funcțiune, potrivit Oddity Central.
O călătorie cu trenul până acolo nu e deloc ieftină
Impresionanta cale ferată pornește de la Kleine Scheidegg, care se află la 2.060 de metri și urcă aproximativ 9,3 km până la o altitudine de 3.454 m Călătoria, care durează în total 30 de minute, începe în aer liber, dar trenul ajunge în curând la un tunel lung, săpat cu peste 100 de ani în urmă. Unele secțiuni ale tunelului au ferestre panoramice care permit pasagerilor să admire paradisul alpin din jurul lor. Călătoria cu trenul până în „vârful Europei” este impresionantă, dar gara Jungfraujoch din vârf este cea pe care mulți o consideră punctul culminant al întregii experiențe.
Vremea de la 3.454 este imprevizibilă și se poate schimba dramatic în câteva minute, dar dacă ai norocul să ieși pe platformă într-o zi senină, te vei putea bucura de o panoramă unică în lume, cu aproximativ 200 de vârfuri montane vizibile în toate direcțiile.
O călătorie până la cea mai înaltă gară din Europa nu este ieftină. Costă aproximativ 245 de dolari, dar este o experiență diferită de oricare alta, așa că pentru majoritatea oamenilor prețul merită cu vârf și îndesat.