Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se vor scumpi. Câți bani vor plăti în plus turiștii care merg la Paris

23 mai 2024 20:34   Internațional

Românii care plănuiesc să meargă în vacanță în Paris în această vară trebuie să știe că prețul de acces la unul dintre cele mai importante atracții turistice din oraș se va scumpi! Mai precis, cei care vor dori să viziteze Turnul Eiffel vor fi nevoiți să plătească cu 20% mai mult, începând cu data de 17 iunie!

Turiștii care vor vizita capitala Franței începând cu data de 17 iunie urmează să scoată mai mulți bani din buzunar, atunci când vor vizita Turnul Eiffel! Mai precis, accesul va fi mai scump cu 20%, astfel că prețul poate ajunge chiar și la 35,30 euro! Motivul ar fi criza sanitară și urmele de plumb găsite cu ocazia lucrărilor de renovare, potrivit informațiilor de la adevarul.ro.

La acest moment, cei care își doresc să urce cu ascensorul până în vârful Turnului Eiffel sunt nevoiți să plătească suma de 29,40 de euro, însă începând cu data de 17 iunie, această sumă ar urma să urce la 35,30 de euro. Acest preț se aplică adulților, în timp ce pentru cei cu vârsta cuprinsă între 12 și 24 de ani, prețul va fi majorat de la 14,70 de euro la 17,70 de euro.

Accesul la Turnul Eiffel va costa mai mult în această vară

De asemenea, pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 11 ani, cât și pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorii lor, prețul va urca de la 7,40 euro, până la 8,90 euro.

Mai mult decât atât, persoanele care vor să urce pe scări până la cel de-al doilea etaj al Turnului Eiffel vor trebui să plătească mai mult! Mai precis, prețul va fi majorat de la 11,8 euro la 14,2 euro, pentru adulți. În cazul tinerilor, costul va crește de la 5,9 până la 7,1 euro, iar pentru copii, prețul se va majora de la 3 euro, la 3,6.

Turiștii mai trebuie să știe și faptul că accesul în Turnul Eiffel va rămâne gratuit pentru copiii cu vârsta de până la 4 ani, cât și pentru persoanele care beneficiază de venit de solidaritate activă (RSA).

Mai multe