Brazilia se sufocă. Rio de Janeiro atinge senzația termică record de 62 grade Celsius, la nici 10 dimineața

18 martie 2024 12:22   Internațional
Ultima actualizare:

De la începutul anului, Brazilia se confruntă cu temperaturi ne mai întâlnite. Dacă în luna ianuarie, meteorologii anunțau recorduri de peste 40 de grade Celsius, în luna martie valorile au depășit 60 de grade Celsius. În Rio de Janeiro s-a înregistrat duminică cea mai mare temperatură din istoria măsurătorilor pentru o lună de martie. Temperatura resimțită a depășit 62 de grade, iar ceasul nu era nici 10.00 dimineața.

Aerul este irespirabil în Capitala Braziliei

Valul de căldură care afectează America Latină de la începutul anului a urcat temperatura resimțită la un record de 62,3°C grade Celsius la Rio de Janeiro, în Brazilia, în acest weekend, transmite agenția AFP.

„Evitați expunerea prelungită la soare. Hidratați-vă!”, a avertizat sistemul de alertă municipal din Rio de Janeiro pe X, anunțând o temperatură resimțită de 62,3 grade Celsius la ora locală 09:55 în Guaratiba, un cartier din vestul orașului, după ce în ziua precedentă a fost de 60,1 grade Celsius, un record de la începutul acestui tip de măsurători.

Zona de vest a orașului Rio de Janeiro este formată din cartiere sărace, periferice, unde locuiește aproape jumătate din populația acestui oraș de peste șase milioane de locuitori.

Oamenii se retrag în grădinile botanice și pe plaje

Cu o temperatură maximă reală de 42°C duminică, temperatura resimțită a atins cel mai înalt nivel chiar și în zona rezidențială a Grădinii Botanice din sudul orașului Rio, favorizată de vegetația sa abundentă, unde temperatura resimțită a urcat până la 57,7°C duminică.

Plajele emblematice din Rio, Ipanema și Copacabana, au fost pline până la refuz duminică. Mulți s-au refugiat, de asemenea, în Parcul Tijuca, un plămân verde în inima orașului.

În Sao Paulo, cel mai mare oraș din America de Sud, cu o populație de două ori mai mare decât Rio (peste 12 milioane de locuitori), sâmbătă a fost cea mai călduroasă zi din an, mercurul urcând până la 34,7°C.

Aceasta este cea mai ridicată temperatură pentru o lună martie de când Institutul Național de Meteorologie din Brazilia (Inmet) a început să facă măsurători în 1943.

Ziua de duminică a adus o ușurare abia perceptibilă: termometrul a coborât din nou la 34,3ºC, la egalitate cu recordul anterior pentru o lună martie, stabilit în 2012.

Inundații în sud

Sudul Braziliei, în schimb, se confruntă cu precipitații extreme care durează deja de o săptămână, iar autoritățile anunță că vor continua.

Experții atribuie aceste fenomene extreme și instabilitatea meteorologică schimbărilor climatice și fenomenului El Niño, care afectează conul sudic al Americii Latine în plină vară, provocând incendii de pădure în Chile.

Mai multe