Cea mai periculoasă mâncare din lume! Ar fi provocat moartea a 20.000 de persoane în ultimul an

5 octombrie 2024 16:29   Internațional

Koi pla este un fel de mâncare alcătuit din pește crud, condimente și zeama de limeta, fiind foarte popular mai ales în una dintre cele mai sărace zone din Thailanda. Preparatul ar fi provocat moartea a 20.000 de oameni, anual, scrie adevărul.ro. Peștele crud, tocat mărunt,  ascunde, de fapt, un secret: un parazit care provoacă cancerul căilor biliare. 

Pericolele preparaului "koi pla"

Situația este cea mai gravă în regiunea deosebit de săracă Isan, unde se estimează că 20.000 de persoane mor, în fiecare an, din cauza cancerului de ficat cauzat de koi pla. Cu toate acestea, puțini sunt cei care știu despre pericolele pe care le prezintă acest preparat. Riscul peștelui crud tocat, aromat cu ierburi și suc de lămâie, nu este reprezentat de carnea în sine, ci de paraziți, viermi plați care atacă în principal peștii de apă dulce din râul Mekong. 

80% dintre oameni au fost găsiți cu paraziți care provoacă boală mortală 

Chirurgul Narong Khuntikeo a condus o campanie de conștientizare pentru a informa copiii cu privire la pericolele consumului de pește crud, inclusiv prin difuzarea de desene animate în școli. Echipa de medici și antropologi a testat populația din regiunea Isan timp de patru ani și a ajuns la rezultate șocante: aproximativ 80% dintre oameni au fost găsiți cu paraziții care provoacă boala mortală. 

Există o tradiție în a mânca koi pla 

Dar lupta experților este una dificilă, deoarece există o tradiție lungă de a mânca koi pla, iar localnicii nu sunt ușor de descurajat în a nu mai consuma mâncarea lor tradițională. Cei mai vulnerabili, adesea bătrâni izolați, sunt cei mai greu de convins, deoarece ei cred că gătitul alimentelor pentru a ucide paraziții le-ar lipsi de aroma lor originală. Dar campania dă încet-încet roade, din ce în ce mai mulți oameni renunțând la această mâncare care le pune în pericol viața.

Cunoscut drept „ucigașul tăcut”, cancerul de căi biliare are una dintre cele mai scăzute rate de supraviețuire fără intervenție chirurgicală. Isaan, cea mai mare provincie din Thailanda, are cel mai mare număr de cazuri raportate de cancer al căilor biliare din lume, ca urmare a consumului de Koi Pla.

Așadar, dacă plănuiești o vacanță în Thailanda sau Laos, ai grijă ce comanzi la restaurant. Poate că o porție de pad thai nu sună la fel de bine precum Koi Pla, dar măcar nu te va trimite direct la spital. 

Citește întreg articolul pe adevărul.ro

Mai multe