#Casa Regală a Marii Britanii

Ceartă aprinsă între Kate Middleton și Prințul William. „Prințesa nu poate suporta gândul că George ar ajunge să sufere din cauza asta”

12 iulie 2024 12:14   Internațional

Tensiuni în Familia Regală a Marii Britanii? Kate Middleton și Prințul William ar fi avut discuții aprinse zilele acestea, ceartă ce ar fi pornit din cauza copiilor. Mai exact, subiectul de discuție între cei doi ar fi fost prințul George, în vârstă de 10 ani. Se spune că Prințesa Kate ar fi rămas cu inima frântă în urma dialogului. De ce nu au reușit ea și Prințul William să ajungă la un numitor comun?

Se pare că Prințul William, în vârstă de 42 de ani, și Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani, au opinii diferite în ceea ce îl privește pe prințul George. Atât moștenitorul tronului Marii Britanii, cât și fratele său, Prințul Harry (39 de ani), spre deosebire de alți membri ai Familiei Regale, au urmat cursurile de la Eton College. William își dorește ca și fiul lui să meargă la același instituție de învățământ, însă prințesa nu este mulțumită de această decizie.

„Kate a fost mult timp în dezacord cu soțul ei” 

Motivul? Kate Middleton se teme că tânărul monarh va fi hărțuit, așa cum i s-a întâmplat ei când era la o școală de elită. „Prințesa nu poate suporta gândul că George ar ajunge să sufere din cauza asta”, a dezvăluit o o sursă din interiorul Familiei Regale Britanice, potrivit tabloidului Mirror.

Kate a studiat la un internat de fete din Berkshire, Downe House. Conform aceleași surse, ea a fost „hărțuită în mod îngrozitor la primul ei internat” și nu suportă gândul că fiul ei ar putea trece printr-o experiență similară. Părinții au transferat-o, ulterior, la Marlborough College, un internat mixt din Wiltshire, unde și-a finalizat studiile. Aceste amintiri neplăcute o fac pe prințesă să dorească să-și protejeze fiul de potențiale suferințe.

„Kate crede că trimiterea lui George într-o instituție atât de înfundată, de rang superior, este împotriva tuturor eforturilor lor de a moderniza monarhia. Kate a fost mult timp în dezacord cu soțul ei în privința trimiterii lui, chiar dacă este tradiție”.

Într-un final, Prințesa de Wales ar fi cedat dorințelor Prințului William, permițând astfel ca George să fie trimis la Eton College

Mai multe