#Casa Regală a Marii Britanii

Charles al III-lea a fost proclamat rege, dar când va fi încoronat? Ce coroană și-a ales noul monarh!

19 septembrie 2022 16:11   Internațional
Ultima actualizare:

Charles al III-lea, mai precis Carol al III-lea, este regele Marii Britanii. Numirea sa oficială a avut loc după decesul mamei sale, regretata suverană Elisabeta a II-a.

Punctul culminant al ascensiunii sale va fi reprezentat, însă, de ceremonia încoronării, un eveniment important care oficializează funcția noului monarh, numit „Operațiunea Orb” sau „Operațiunea Globul de aur”.

Ceremonia va fi una modestă

Este binecunoscut faptul că Charles al III-lea și-a exprimat dorința ca evenimentul să fie unul marcat de un fast moderat, deschis mai multor confesiuni religioase și grupuri etnice. Charles a fost proclamat rege, pe 10 septembrie, la două zile după decesul reginei Elisabeta. Evenimentul de încoronare va fi finanțat de Guvernul britanic.

Astfel, se explică și motivul pentru care Charles și întreaga Casă Regală acordă atenție detaliilor, întrucât contextul economic nu este cel mai potrivit pentru cheltuieli exagerate.

Vezi și: Regele Charles al III-lea e milionar! Aceasta e afacerea care îi umflă conturile

Reprezentanții Palatului Buckingham au transmis, deja, că ceremonia încoronării noului monarh va fi organizată la momentul potrivit, în funcție de perioada de doliu impusă de dispariția Elisabetei a II-a. 

Ei nu vor ca perioada de doliu să fie deranjată de un eveniment care impune un moment de sărbătoare. De exemplu, regina Elisabeta a fost încoronată la 16 luni de la decesul tatălui ei.

Charles va purta o coroană realizată în 1661

Astfel, în Marea Britanie se discută despre vara anului 2023 ca fiind un moment oportun pentru încoronare. Se pare că ceremonia va avea loc în iunie 2023, pentru a marca 70 de ani de la încoronarea Elisabetei a II-a, pe 2 iunie 1953.

În ceea ce privește detaliile organizatorice, se pare că Charles va primi Coroana Sfântului Eduard, piesa centrală a tezaurului britanic, numit „Bijuteriile Coroanei”, o colecție de peste 100 de piese.

Citește și: Povestea impresionantă a coroanei, a sceptrului și a globului de pe sicriul reginei Elisabeta a II-a

Coroana originală a fost distrusă în anul 1649. Versiunea actuală a fost realizată în anul 1661, pentru Charles al II-lea, mai precis Carol al II-lea. Piesa este realizată din aur masiv și cântărește 2,23 kilograme, fiind ornată cu peste 400 de pietre prețioase!

În cadrul ceremoniei, va fi încoronată și soția lui Charles al III-lea, Camilla. Când s-au căsătorit, în 2005, s-a spus că acest lucru nu se va întâmpla, dar notorietatea ei ridicată i-a determinat pe Charles și pe Elisabeta a II-a să se răzgândească.

Camilla va purta coroana mamei Elisabetei a II-a

Astfel, Camilla va fi încoronată ca Regină consoartă și va purta coroana Reginei Mamă, mama Elisabetei a II-a. În cadrul ceremoniei, ar trebui să fie respectată tradiția, iar regele să rostească un jurământ de încoronare, urmat de ungerea ritualică a monarhului, predarea globului și înscăunarea.

După ceremonie, familia regală va apărea în balconul de la Buckingham. Este posibil ca noul cuplu de monarhi să fie însoțiți doar de William și soția sa, Kate, și de cei trei copii ai acestora.

Vezi și: Prințul Louis nu înțelege moartea reginei. Ce întreabă fiul cel mic al lui William și Kate

Practic, vorbim despre o formulă mult mai restrânsă a tabloului cu care familia regală britanică ne-a obișnuit, în anii de domnie ai Elisabetei a II-a.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Mai multe