Chinezii au construit cea mai mare gară din lume! Proiectul a fost finalizat în trei ani
Gara Chongqing East, din sud-vestul Chinei, este recunoscută oficial drept cea mai mare gară din lume ca suprafață. Aceasta se întinde pe 1,22 milioane de metri pătrați, echivalentul a aproximativ 170 de terenuri de fotbal. Construcția impresionează prin dimensiunile sale uriașe: este de șase ori mai mare decât Grand Central Terminal din New York și de 15 ori mai mare decât Gara Centrală din Leipzig, cea mai mare din Europa.
Gara Chongqing are 29 de peroane
Suprafața gării este mai mare decât cea a unor orașe mici și depășește de peste două ori teritoriul Vaticanului, potrivit publicației Oddity Central.
Chongqing East are 29 de peroane, 15 linii de cale ferată și opt niveluri, toate acoperite de o impresionantă structură metalică de aproximativ 16.500 de tone. Fiecare peron măsoară 400 de metri și este proiectat să deservească până la 16.000 de pasageri pe oră în perioadele aglomerate.
De asemenea, gara este adaptată pentru circulația celor mai lungi trenuri de mare viteză din China. Ridicarea gării nu a fost deloc ușoară. Relieful muntos al orașului Chongqing a făcut ca lucrările să fie extrem de dificile.
Înainte ca gara să poată fi construită, muncitorii au excavat și au dinamitat o parte din munte, apoi au nivelat terenul.
Proiectul a costat 2,3 miliarde de dolari
Potrivit agenției chineze Xinhua, la construcția gării au fost folosite aproape două milioane de metri cubi de beton și aproximativ 366.000 de tone de oțel. La proiect au lucrat aproximativ 40.000 de muncitori, sprijiniți de un număr mare de utilaje moderne și echipamente robotizate, care au contribuit la accelerarea lucrărilor.
În ciuda dimensiunilor impresionante ale construcției, gara a fost finalizată în doar trei ani și două luni. Termenul este considerat unul excepțional pentru un proiect de o asemenea anvergură, mai ales că în multe țări obținerea tuturor autorizațiilor necesare pentru o investiție similară poate dura chiar mai mult decât execuția propriu-zisă a lucrărilor.
Întregul proiect, care a inclus gara și infrastructura de transport din jurul acesteia, a costat aproximativ 2,3 miliarde de dolari, potrivit autorităților din China.