Chinezii fac revoluție! Au ripostat violent împotriva carantinei și au distrus barierele din fața caselor
Cinezii au ripostat violent față de măsurile de carantinare a populației, impuse de politica „zero Covid”, aplicată de guvernanți. În Guangzhou, metropolă cu peste 18 milioane de louitori, fuseseră instalate panouri pentru a-i bloca pe oameni în locuințe!
Populația a distrus barierele pentru a face o banală plimbare pe stradă
Furia oamenilor s-a dezlănțuit, civilii începând să distrugă tot ce le stătea în cale. După ce au dărâmat panourile instalate precum niște bariere, chinezii au ocupat străzile și, pur și simplu, s-au plimbat, fără să mai fie constrânși de restricții sau de carantină.
La începutul lunii noiembrie, Guangzhou a devenit epicentrul unei epidemii naționale de COVID, ceea ce a dus, din nou, la impunerea măsurilor de lockdown. Cum carantina repetată i-a lăsat pe mulți chinezi fără locuri de muncă sau afaceri, izolarea la domiciliu îi scoate din minți, întrucât aceștia consuma și strictul necesar de care mai dispun.
În Guangzhou au fost raportate 5.100 de cazuri noi, majoritatea asimptomatice, la nivelul întregii țări fiind înregistrat un număr de 17.772 de infectări, suficient pentru guvernanți încât să aplice măsuri aspre. Din păcate, condițiile de trai din Guangzhou nu sunt cele mai lejere, populația locuind în spații foarte înghesuite.
Astfel, măsurile de prevenție s-au transformat în măsuri opresive, întrucât cei carantinați nu primesc garanții în privința locurilor de muncă. Mai grav, ei nu beneficiază nici de compensații pentru plata chiriei sau de provizii.
Evident, nici China nu duce lipsă de controverse și, astfel, s-a răspândit zvonul conform căruia, firmele care asigură testările de laborator ar falsifica rezultatele pentru a prelungi haosul și, astfel, să își umple buzunarele.
În orașul Shijiazhuang, din provincia Hebei, s-a renunțat la testarea în masă pentru a opri asemenea speculații. Evident, au apărut alte zvonuri. De această dată s-a spus că locuitorii ar fi lăsați în voia sorții pentru a vedea cum se răspândește, necontrolat, virusul. Ca urmare a unor zvonuri similare, mai mulți lucrători ai unui complex din Zhengzhou au fugit din regiune, un rezultat al lipsei acestora de la muncă fiind întârzieri în livrarea unor loturi de iPhone.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!