Cine a fost singurul român care a câștigat Campionatul Mondial de Fotbal. A refuzat-o chiar și pe Real Madrid

17 octombrie 2023 14:04   Internațional

Doi băieți din Lugoj, colegi de liceu, Jupp Posipal și Zoltan Czibor au fost adversari direcți în finala Cupei Mondiale din 1954. Germania lui Posipal a învins Ungaria lui Czibor și a intrat în istorie ca singurul român care a cucerit titlul mondial.

Josef Posipal a plecat la 16 ani în Germania

Josef Posipal s-a născut în 1927, la Lugoj. La 16 ani a plecat în străinătate, în Germania de Vest și viața sa s-a schimbat radical. În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial a ajuns să lucreze într-o fabrică, dar nu a renunțat niciodată la fotbal, scrie digisport.ro

A evoluat la mai multe echipe de amatori, iar în 1947 a semnat primul său contract de profesionist, cu Arminia Hannover. După doar doi ani a fost transferat de Hamburger SV, apoi a venit și prima convocare la naționala Germaniei de Vest, însă fundașul a bifat primul joc abia în 1951, după ce a primit cetățenia germană.

Singurul fotbalist român care a cucerit trofeul Jules Rimet

A ajuns rapid unul dintre cei mai apreciați fundași din lume și a făcut parte din echipa Germaniei de Vest care învingea Ungaria în finala Campionatului Mondial din 1954, scor 3-2, devenind astfel primul și singurul fotbalist de origine română care reușește să cucerească trofeul Jules Rimet.

Posipal este unul dintre cei 23 de jucători care au câștigat titlul mondial cu o țară diferită de cea în care s-au născut. Cele mai recente exemple sunt Umtiti și Mandanda, campioni mondiali cu Franța, dar născuți în Camerun, respectiv Congo. Pe această listă își fac loc nume precum Camoranesi, Desailly, Klose, Podolski sau Vieira.

Posipal a jucat timp de 9 ani la HSV, între 1949 și 1958, perioadă în care a cucerit nu mai puțin de 8 titluri. A evoluat în 258 de partide pentru Hamburg, marcând 12 goluri, iar la naționala Germaniei de Vest a adunat 32 de selecții și o reușită.

Posipal a avut doi copii 

”Jupp”, așa cum era poreclit Posipal, a decedat în 1997. A avut doi fii, iar unul dintre ei, Peer, a jucat chiar și în Bundesliga, la Braunschweig. În plus, nepotul său Patrick (34 de ani) a ajuns și el fotbalist, însă la un nivel mult mai mic, chiar dacă a fost crescut la Hamburg.

Știu ce înseamnă bunicul meu. Totuși, deși am vrut, eu am reușit să ajung doar la un nivel modest spre mediu. Normal că se mândrea mereu cu originile sale românești! A plecat din Lugoj să cucerească lumea. De altfel, unul dintre marile lui regrete e că nu a apucat să mai ajungă acasă, în România, după ce s-a încheiat Al Doilea Război Mondial. Spunea mereu că acea echipă din 1954 a fost cea mai mare din istorie. Pentru că a bătut Ungaria, care, într-adevăr era mare la acea vreme, era considerată invincibilă”, spunea Patrick Posipal, în urmă cu câțiva ani.

Mai multe