Cine este femeia care s-a trezit din morți? Angajații de la pompe funebre o pregăteau de înmormântare când au văzut că respiră

6 iunie 2024 11:46   Internațional
Ultima actualizare:

O situație fără precedent a avut loc în Statele Unite! În timp ce era pregătită pentru înmormântare, o bătrână declarată moartă a început să respire din nou, provocând un adevărat șoc în rândul angajaților de la pompe funebre! Femeia a fost dusă imediat la spital.

Constance Glantz este numele femeii care a lăsat fără cuvinte angajații unei companii de pompe funebre din Statele Unite. Bătrâna în vârstă de 74 de ani era internată la un azil din statul Nebraska, unde prima îngrijiri paliative. Din păcate, starea femeii era atât de degradată, încât angajații spitalului nu se așteptau ca sănătatea ei să se mai îmbunătățească.

Având în vedere condiția precară a bătrânei, nu a surprins pe nimeni când a fost nevoie să se constate decesul, în jurul orei 9:44 dimineața. Personalul azilului Mulberry at Waverly nu a considerat nimic suspect la acest deces, astfel că nu a fost chemat un medic legist. „Un medic o văzuse în cursul ultimei săptămâni, iar acesta este dispus să semneze certificatul de deces și că nu a existat nimic suspect la momentul decesului – toate se potrivesc”, a explicat șeriful Ben Houchin, potrivit CNN.

Femeia a început să respire

După ce a fost declarat decesul, trupul femeii a fost preluat de o firmă de pompe funebre, iar chiar când angajații începeau să o pregătească pe femeie pentru înmormântare, au observat că respiră! Deja la două ore după ce bătrâna a fost declarată moartă, angajații au anunțat autoritățile despre starea acesteia și au încercat să o ajute.

Femeia era încă în viață atunci când au ajuns salvatorii la fața locului, care au mers de urgență la spital cu bătrâna. Constance Glantz a continuat să mai prezinte semne vitale de-a lungul următoarelor ore, dar, din păcate, a încetat din nou să respire în jurul orei 16. Bătrâna a fost declarată moartă pentru a doua oară, iar de această dată nu s-a mai petrecut niciun miracol.

Marți dimineață, a fost efectuată și o autopsie, iar rudele bătrânei au fost informate despre ce s-a întâmplat. Autoritățile au început o anchetă, pentru a afla cu precizie cum s-a ajuns în această situație.

Mai multe