Cum a justificat Vladimir Putin începerea războiului. Care au fost argumentele președintelui rus?
Războiul dintre Ucraina și Rusia a început de peste o săptămână, iar întreaga poplație este îngrijorată de situația ucrainienilor.
Statele au aplicat sancțiuni dure Rusiei, iar răspunsul lui Putin nu a întârziat să apară. Presedintele rus a anunțat că toate țările care ajută Ucraina vor suferi consecințele faptelor lor, însă a ținut să dezvăluie și motivele pentru care a luat decizia de a începe războiul.
Vladimir Putin a încercat să justifice începerea războiului, prezentând atacul ca pe o operațiune militară inevitabilă. Acesta a invocat și motive istorice, prezentând diferite argumente false, conform elpais.com.
Operațiune militara inevitabila
Potrivit lui Putin, Moscova încercă să protejeze cetățenii de politicile guvernului ucrainian, pe care îl etichetează drept ''regim neonazit''. De asemenea, președintele rus a adăugat că încearcă deopotrivă să apere și cetățenii Rusiei de amenințarea Ucrainiei.
Putin numește Ucraina un stat ''artifical'' ce este susținut de NATO și Occident
Publicația ''El pais'' prezintă, într-un articol, câteva argumente false pe care președintele rus le prezintă pentru a justifica începerea războiului.
''El pais'' acuză Rusia de dezinformare. Publicația susține că în zilele dinaintea începerii invaziei, liderii republicilor autoproclamate Donețk și Lugansk, dar și autoritățile ruse au denunțat atacurile forțelor ucrainene. Potrivit EUvsDinsinfo, o echipă a Uniunii Europene specializată în combaterea dezinformării rusești relatează că informațiile ar fi fost fabricate, tocmai pentru a justidica atacurile.
În timpul discursului în care a anunțat invazia Ucrainei, Putin a denunțat presupusul genocid comis de Kiev în teritoriile separatiste ucrainene Donețk și Lugansk, iar acest lucru a făcut ca acuzațiile de genocid aduse Ucrainei de către mass-media pro-Kremlin în zilele premergătoare invaziei, să crească de cinci ori față de ultimele șase luni, potrivit unei analize a EUvsDisinfo.
De asemenea, Amnesty International și Human Rights Watch au susținut într-un raport că, deși forțele separatiste au reținut ilegal și arbitrar civili în timpul conflictului din 2014 și i-au supus torturii și relelor tratamente, nu ar încăpea în discuție acuzația de genocid.
Putin și legătura cu Ucraina
Putin a declarat de mai multe ori despre existența legăturilor istorice dintre Ucraina și Rusia.
Într-un discurs recent, Putin a fost deosebit de explicit. Acesta declară că Ucraina este mai mult decât o țară vecină.
"Ucraina nu este doar o țară vecină, este o parte inalienabilă a istoriei, culturii și spațiului nostru spiritual. Ei sunt camarazii noștri, prieteni și mai mult decât atât, rude, oameni uniți prin legături de sânge'', a declarat Putin.
Așadar, din perspectiva lui Putin, Rusia e datoare față de ucrainieni să intervină, însă specialiștii sunt de altă părere. Aceștia consideră că Putin ar putea tolera ca Ucraina să fie o națiune separată "atâta timp cât nu se înclină prea mult spre Occident, Uniunea Europeană sau, mai rău, NATO''.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!