Cum arată lista neagră a criminalului de 13 ani din Belgrad și ce le-a spus polițiștilor când a anunțat crima: „Sunt...”

4 mai 2023 10:24   Internațional

Serbia este, de ieri, în doliu, dar și în stare de șoc, după ce un elev de doar 13 ani a comis o serie de crime, într-o școală din Belgrad. Click! vă prezintă ultimele detalii despre tragedia momentului!

Elevul de 13 ani, care se numește Kosta Kecmanovi, a ucis miercuri dimineață opt copii şi un paznic, la şcoala din Belgrad. Băiatul își planificase îngrozitorul atac cu cel puțin o lună înainte.

Veselin Milic mai spus și că atacatorul avea două arme de foc şi patru bombe incendiare, plănuind totul cu atenţie. „Avea chiar şi numele copiilor pe care voia să-i ucidă şi clasele lor", a declarat el, într-o conferinţă de presă.

„Aştepta această zi. A fost de trei ori la poligonul de tragere cu tatăl său”, a declarat şi preşedintele ţării, Aleksandar Vucic, într-o apariţie publică în care era vădit afectat, ca şi alţi oficiali, de altfel.

Numai anul acesta, adolescentul și-a însoțit tatăl la poligonul de tragere. Trăgea cu un pistol de 9 mm şi cu un pistol de calibru mic. Ultima dată a fost cu doar o lună în urmă.

În toată această perioadă, Kosta și-a pregătit minuțios atacul, așa cum el însuși a recunoscut. Băiatul fusese victima bullying-ului, iar acest lucru l-a determinat să-și facă „dreptate singur”.

16 copii erau pe listă, pe opt dintre ei a reușit să-i omoare

Pe lista amintită mai sus, Kosta scrisese 16 nume şi prenume de copii, din clasa a VII-a B, a Şcolii elementare „Vladislav Ribnikar". Pe hârtie era scris sus „OB. P.”, probabil o abreviere pentru „obiective principale”. Un nume a fost tăiat, astfel că pe listă au rămas numele a opt băieţi şi şapte fete.

Cel de-al doilea document era un plan colorat al şcolii cu dispunerea sălilor de clasă şi inscripţia „PRIMARY TARGETS”, în limba engleză. Se crede că acesta a fost planul de bază al lui Costa pentru atacul criminal asupra colegilor.

Evgenija, în vârstă de 14 ani, a spus că îl cunoştea pe presupusul atacator. „Era cumva tăcut, părea drăguţ şi avea note bune. Nu ştiam prea multe despre el, nu era atât de deschis faţă de toată lumea. Nu m-aş fi aşteptat niciodată ca acest lucru să se întâmple”, a povestit ea, citată de Reuters, potrivit news.ro

Ce le-a spus băiatul când a sunat să anunțe crimele comise

După masacru, la ora 8:42, băiatul a sunat la poliţie şi a spus că şi-a ucis colegii. El a fost găsit şi arestat în curtea instituţiei. Apoi, băiatul a fost dus la Departamentul de Poliţie din oraşul Belgrad, la secţia a 6-a pentru delincvenţă juvenilă, după ce i-a fost restrânsă libertatea.

Imediat după atac, părinții lui Kosta au fost arestați. Tatăl, Vladimir Kecmanović, a fost arestat şi riscă să fie pus sub acuzare, pentru o infracţiune gravă împotriva securităţii generale, care se pedepseşte cu 12 ani de închisoare.

Kosta Kecmanović nu va petrece însă nici măcar o zi în închisoare. El s-a născut la 30 iulie 2009, ceea ce înseamnă că peste trei luni va împlini 14 ani, iar potrivit legislaţiei sârbe nu poate fi tras la răspundere din punct de vedere penal.

Teoretic, el ar trebui chiar să fie eliberat, dar mai întâi, va fi trimis pentru o evaluare psihiatrică şi cel mai probabil va fi încarcerat într-o unitate medicală adecvată cu regim închis.

Nu are niciun regret

Se pare că, Kosta, nu a arătat niciun fel de remușcare cu privire la viețiile pe care le-a luat. Anchetatorii încearcă să stabilească dacă, atunci când şi-a făcut planul sângeros, a ţinut cont şi de faptul că nu va putea fi tras la răspundere din punct de vedere penal, indiferent de câte persoane va ucide.

Veselin Milić a mai declarat, miercuri seara, la televiziunea de stat, că băiatul era ostracizat de societate şi asta l-a determinat să facă ceea ce a făcut.

„A fost ignorat şi ostracizat de societate”, a declarat Milić. El a povestit că, atunci când băiatul a sunat la poliţie, acesta a spus că este un „psihopat care trebuie să se calmeze”.

Băiatul a confirmat că el însuşi a făcut cocktailurile Molotov, intenţia sa fiind de a-şi face un zid de apărare în jurul şcolii, astfel încât poliţia să fie împiedicată să intervină imediat.

Numai că, potrivit spuselor sale, a fost cuprins de panică şi i s-a părut că este cel mai corect să sune la poliţie şi să raporteze, a povestit şeful poliţiei.

Mai multe