#Casa Regală a Marii Britanii

Cum va arăta încoronarea Regelui Charles: „Mai scurtă, mai mică și mai puțin costisitoare”

21 septembrie 2022 11:40   Internațional
Ultima actualizare:

Regele Charles nu își dorește o încoronare fastuoasă, iar data care ar putea fi aleasă este una specială. Se spune că acesta ar vrea să aleagă ziua în care se împlinesc 70 de ani de la încoronarea mamei sale, respectiv 2 iunie 2023.

Se așteaptă ca ceremonia să fie „mai scurtă, mai mică și mai puțin costisitoare” decât cea care a avut-o mama sa. Aceasta ar fi modalitatea perfectă prin care Regele Charles ar arăta cum va funcționa monarhia în viitor, conform dailymail.com.

Vezi și: Primul test pe care trebuie să îl treacă Charles în calitate de rege

Deși aspectele tradiționale ale ceremoniei vor rămâne neschimbate, se crede că Regele va  invita membri de diferite credințe, inclusiv creștini, musulmani, evrei, hinduși și budiști. 

În timp ce mama sa a trebuit să aștepte 16 luni pentru propria ei inaugurare, este posibil ca cea a lui Charles să aibă loc într-un interval de timp mai scurt.

Despre ceremonia din 1953 se crede că a costat 1,57 milioane de lire sterline la momentul respectiv, echivalentul a aproximativ 45 de milioane de lire sterline astăzi. Charles va dori o încoronare mai puțin costisitoare, iar asta va fi o mișcare care îi va aduce beneficii acestuia.

„Regele a fost mult timp un susținător al unei monarhii simplificate sau slăbite și se poate spune că acest proiect se potrivește cu viziunea lui", au spus cei de la Mirror.

Cât va dura încoronarea Regelui Charles

La începutul acestui an, o sursă a declarat pentru Mail on Sunday că ceremonia nu va fi atât de lungă ca cea a Reginei, deoarece vârsta lui Charles nu permite acest lucru. Anul viitor Charles va avea 74 de ani, iar regina consoartă, Camilla, 76 de ani.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Mai multe