Descoperirea incredibilă făcută de doi cercetători în Thailanda! Au dat peste o nouă specie de șarpe
O descoperire incredibilă a fost făcută în Thailanda! Anul trecut, doi cercetători din Marea Britanie au plecat într-o expediție în sudul Thailandei, în cautarea unor specii rare de șerpi. Însă, ce au găsit a lăsat fără cuvinte întreaga comunitate ștințifică! Cei doi au dat peste o specie de șarpe cu totul nouă!
În expediția organizată în sudul Thailandei au mers cei doi herpetologi, Harry Ward-Smith, din Londra, împreună cu Rupert Grassby-Lewis, de la Explore Herpetology. Cei doi au ajuns în munții carstici, unde au sperat să găsească T. Cillaris, o specie recentă, care se pare că ar trăi în zona în care au ajuns cei doi experți. Pe pagina sa de Facebook, Harry Ward-Smith a vorbit despre experiența sa din Thailanda.
Chiar dacă cei doi nu au reușit să găsească această specie de șarpe, ei au avut parte de o surpriză și mai mare! Atunci când au ajuns la baza unei stânci, cei doi au văzut undeva deasupra lor un șarpe, la aproximativ 15 metri pe stâncă! Experții și-au dat seama că sunt în fața unui specimen unic, așa că au fost nevoiți să ia o decizie extrem de dificilă.
O nouă specie de șarpe a fost găsită în Thailanda
„A fost incredibil de riscant, dar nu aveam altă opțiune decât să urc pe stâncă fără frânghii, deoarece mi-am dat seama că făcuserăm o descoperire importantă și nu puteam rata ocazia”, a scris pe pagina sa de Facebook Harry Ward-Smith. „Sunt încântat să anunț descrierea unei noi specii de șarpe Kukri în sudul Thailandei: Oligodon speleoserpens, șarpele Kukri de peșteră”, a mai scris expertul.
După ce au făcut această descoperire incredibilă, experți din țări precum Thailanda, Vietnam, Rusia, cât și din Statele Unite, au colectat și au studiat exemplare din această specie unică. Corpul acestui șarpe superb este maroniu, cu o culoare puțin mai deschisă în zona capului. De asemenea, marginile solzilor săi sunt negre. El are opt dinți în maxilar, iar cei trei din spate sunt supradimensionați, asemănători cu o lamă.