#Război Ucraina-Rusia

„Drumul Iadului”, imagini impresionante cu atacul victorios al Ucrainei

17 martie 2022 14:48   Internațional

Armata ucraineană a postat un clip video în care prezintă distrugerea unui centru de comandă al armatei Federației Ruse, în apropierea orașului Kiev. Ucrainienii numesc zona respectivă „drumul iadului”.

Imaginile au fost viralizate de către pagina de Facebook a Statului Major al Armatei Ucrainiene. „În direcţia Kievului, artileriştii noştri au organizat un drum spre iad (highway to hell, în engleză) pentru centrul de comandă şi avangarda Armatei 35 ruse, parte a Sectorului Militar Estic al Federaţiei Ruse”, se arată în postarea oficialilor din Kiev. 

Imaginile au fost viralizate chiar de către Guvernul Ucrainean

Filmul are o durată de peste trei minute, iar imaginile prezintă momentul în care forțele ruse sunt atacate de un baraj de artilerie al ucrainienilor. Imaginile prezintă mai multe explozii ce lovesc diverse autovehicule și clădire despre care soldații ucrainieni consideră că aparțin unui centru de comandă ordonat de către forțele Federației Ruse. 

Imaginile au fost prezentate sub melodia „Highway to Hell” de la trupa AC/DC. 

De altfel, Statul Major al Armatei Ucrainene a prezentat și imagini filmate cu drona în momentul în care un tanc care aparține rușilor este distrus de către regimentul „Azov”. 

Pe tot parcursul invaziei, civilii ucrainieni au postat imagini cu clădirile ce sunt distruse de către ruși prin intermediul rețelelor sociale, cea mai populară rețea socială folosită de către ucrainieni pentru împărțirea imaginilor este Telegram.

De altfel, la scurt timp, și soldații au început să folosească imaginile pe care aceștia le prezintă de pe câmpul de luptă pentru a arăta victoriile Ucrainei, crescând, așadar, moralul trupelor și populației ce se află sub asediu. 

Chiar și așa, atacurile aeriene ordonate de către Federația Rusă a distrus mai multe clădiri, iar multe persoane au fost prinse sub dărâmături sau chiar lovite direct de către rachetele lansate de avioanele ruse sau de sistemele speciale pentru lansarea rachetelor.

Urmărește videoclipul postat de către Armata Ucrainei pe Adevărul.ro

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Mai multe