E jale în China! S-ar putea închide Shenzen, regiunea de care e dependentă întreaga planetă!
Restricțiile în contextul unor noi focare Covid din China s-au extins, vineri, 2 septembrie, în regiunea Shenzen, conform Reuters.
Shenzen este o zonă vitală pentru întreaga economie globală, aici fiind cele mai importante centre tehnologice, din China.
Activitatea unui număr de aproximativ 18 milioane de oameni, comparabil cu întreaga populație activă a României, gravitează în jurul principalului oraș, Shenzen, din provincia Guandong.
Shenzen e principalul hub tehnologic al Chinei
Toate localitățile din regiune sunt conectate, prin diverse activități, cercetare, producție sau comerț cu Shenzen, blocarea zonei fiind un pericol pentru producția sau lanțurile de distribuție globală.
Politica anti-Covid, din China, însă, presupune toleranță zero față de cazurile de infectare cu Sars-Cov 2. Astfel, apariția focarelor impune carantinarea, o măsură de care europenii nu vor să își mai aducă aminte.
Problema este că în Shenzen sunt produse piese sau subansambluri utilizate în întreaga lume. Tocmai de aceea, pentru a asigura distribuția, marile centre de producție au implementat măsuri personalizate, cum ar fi funcționarea în regim închis și testarea frecventă a angajaților.
Autoritățile din zonă nu sunt, în nici un caz, grăbite să declare carantina totală, așa că aplică restricții, treptat. Vineri, 1 septembrie, aceștia au raportat 87 de noi cazuri de Covid 19, față de 62 de confirmări, din 31 august. Opt dintre acestea au fost identificate în afara zonelor deja carantinate, transmite Mediafax.
Politica „Zero Covid” afectează economia Chinei
Economia Chinei are de suferit din cauza politicii „Zero Covid”, granițele fiind închise mult timp pentru străini. S-a spus că eficiența vaccinurilor produse în China nu a fost suficientă, fapt care ar fi dus la reizbucnirea mai multor focare.
Fiind țara de unde se consideră ca a pornit pandemia, China încearcă să dea un exemplu, recurgând chiar și la metode extreme de izolare a zonelor sau cartierelor contaminate.
Citește și: Florin Salam, prima cântare după externare. A rămas răgușit, după Covid
Momentan, restricțiile din Shenzen sunt menținute pentru perioade scurte, tocmai pentru a nu afecta producția. De exemplu, în districtele din Shenzen unde se află un important furnizor al Apple, responsabil cu asamblarea iPhone, restricțiile au fost stabilite până duminică, 4 septembrie.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!