„Noua Veneție” atrage turiști din întreaga lume! Unde s-a deschis cea mai inedită destinație turistică
Veneția este, fără doar și poate, una dintre cele mai populare destinații de vacanță din întreaga lume. Însă, în ultimul timp, a devenit din ce în ce mai greu să ne bucurăm de o excursei în acest oraș italian, din cauza numărului uriaș de turiști care vin aici aproape mereu. Însă, un loc aflat la mare distanță de Italia a început să fie considerat „noua Veneție”, de către turiști.
Puține destinații din lume sunt la fel de populare printre turiști precum Veneția. Acest oraș din nordul Italiei are în spate o istorie impresionantă, iar cei care ajung aici rămân impresionați de frumusețea greu de egalat, care poate fi admirată de-a lungul întregului oraș. Însă, supraturismul începe să facă tot mai multe probleme, atât orașului în sine, cât și celorlalți vizitatori.
Într-o singură zi de vârf, în acest oraș se pot găsi chiar și 120.000 de turiști, un număr ce depășește capacitatea orașului. Din acest motiv, autoritățile locale au luat măsuri controversate pentru a limita numărul de turiști, cum ar fi taxele aplicate excursiilor de o zi, cât și restricții aplicate dimensiunii grupurilor de turiști.
O destinație din Vietnam s-a transformat în „noua Veneție”
Însă, în timp ce vechiul oraș italian devine tot mai dificil de vizitat, un loc din cealaltă parte a lumii s-a transformat într-un adevărat magnet pentru turiști! Este vorba despre Grand World, un centru de divertisment construit pe insula Phu Quoc, în Vietnam.
Acest loc s-a deschis în 2020, fiind centrul unui complex turistic ce se întinde pe 1.000 de hectare, numit Phu Quoc United. Turiștii care ajung aici se pot bucura de excursii cu gondola, poduri, cât și clădiri menite să emuleze atmosfera Veneției.
Intrarea este complet gratuită
Față de Veneția din Italia, unde ne vom lovi mereu de zeci de mii de turiști, această locație din Vietnam este mult mai liberă și ușor de explorat. În plus, intrarea este mereu gratuită, iar cei care ajung aici pot explora un muzeu dedicat ursuleților de pluș, cât și nenumăratele baruri și restaurante din zonă.
Arhipelagul Phu Quoc este format din 22 de insule, iar această regiune din Vietnam este foarte bine conectată la orașele importante din țară. Astfel, turiștii care își doresc să exploreze Veneția, dar să nu se confrunte cu aglomerație și prețuri uriașe, pot veni în această destinație de vis!