O nouă lovitură pentru Casa Regală a Marii Britanii! Organizația caritabilă a prințului Charles, controlată de polițiști
Regina s-a confruntat astăzi cu o nouă suferință în anul care marchează 70 de ani de la urcarea sa pe tronul Marii Britanii după ce Poliția Met a deschis o anchetă penală asupra organizației de caritate a Prințului Charles.
La doar câteva ore după ce Prințul Andrew a părăsit familia regală și va fi nevoit să plătească daune de 14 milioane de lire sterline către femeia care l-a acuzat de hărțuire sexuală, un nou scandal se profilează!
Ancheta „numerar pentru onoruri” a oamenilor legii, privind modul în care un miliardar saudit a obținut titlul de cavaler și cetățenia britanică va genera cu siguranță și mai multe speculații despre Casa Regală a Marii Britanii, care are deja imaginea pătată. Charles, care l-a îndemnat pe Andrew să-i plătească Virginiei Giuffre daune de dragul familiei, este cu siguranță implicat în ancheta, care analizează și afacerile fostul său consilier, Michael Fawcett.
O anchetă de anul trecut a concluzionat că domnul Fawcett a colaborat cu cei responsabili de nominalizările la onoare. El l-ar fi favorizat pe miliardarul saudit, care a donat peste 1,5 milioane de lire sterline organizațiilor de caritate regale, conform Daily Mail.
Clarence House a declarat deja că va coopera cu poliția, dar îngrijorarea este una foarte mare pentru că nu se cunoaște ce detalii Fawcett, de ani de zile un aliat de încredere, ar putea dezvălui sub presiune. Reprezentanții Clarence House au negat că Charles știa ceva despre acuzațiile investigate.
Prințul de Wales, în vârstă de 73 de ani, a insistat că „nu știe” despre presupusa înțelegere, dar s-ar putea dovedi totuși a fi un martor vital, întrucât a avut întâlniri private cu Mahfouz la ambasada britanică din Arabia Saudită, la Londra și Scoţia.
Ancheta penală pune mai multă presiune asupra reginei în ceea ce ar fi trebuit să fie unul dintre cei mai mândri ani ai domniei sale.
Regina Elisabeta a II-a îl va ajuta pe prințul Andrew
Regina Elisabeta a II-a a decis să îl ajute pe fiul său prințul Andrew să plătească despăgubirile pe care le datorează victimei sale. Regina Elisabeta va scoate bani din conturile ei, care s-a ridica la o valoare netă de peste 435 de milioane de euro pentru a-l ajuta pe prințul Andrew.
Conform unor experţi, dacă Regina va plăti suma din înţelegerea dintre Andrew şi Virginia Giuffre, ea va lua fonduri din contul Ducatului Lancester.
Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!