O tânără a înregistrat momentul în care tatăl vitreg o viola: „Mă face să fac lucruri rele.” Mama copilei nu a crezut-o

9 august 2023 15:07   Internațional

Un caz absolut tulburător a uimit întreg continentul, după ce a devenit public. Mai exact, este vorba despre o adolescentă în vârstă de doar 15 ani, din Italia, care i-a spus mamei sale că era violată de către tatăl vitreg, însă, femeia nu și-a crezut propria fiică! Mai mult decât atât, copila a trebuit să îndure aceste orori vreme de 5 ani, până când și-a înregistrat tatăl vitreg în timp ce o viola, iar poliția a intrat imediat în acțiune.

Întreaga Europă a rămas fără cuvinte după ce cazul terifiant al copilei din Italia a devenit public. Mai precis, potrivit informațiilor oferite de către cei de la observatornews.ro, este vorba despre o tânără în vârstă de numai 15 ani, care a trăit un calvar de nedescris, în ultimii 5 ani. Ea era violată constant de către tatăl ei vitreg, iar când tânăra a mărturisit totul propriei sale mame, aceasta nu a crezut-o. Hotărâtă să pună punct situației în care se afla, ea l-a înregistrat pe bărbatul în vârstă de 50 de ani, în timp ce o viola, iar acum acesta a fost arestat de către autoritățile din Calabria (sudul Italiei).

Pentru copilă, chinul a început cu 5 ani în urmă, când avea vârsta fragedă de doar 10 ani. Atunci, tatăl ei vitreg a început să o pipăie și să o forțeze să îl masturbeze, în fiecare zi. Iar de când a împlinit 13 ani, tânăra a fost obligată să întrețină relații sexuale, chiar și de 3 sau 4 ori pe zi.

Mama fetei nu a crezut-o

Inițial, tânăra a povestit despre chinurile la care era supusă unei prietene, care a sfătuit-o să mărturisească totul mamei ei. Însă, atunci când adolescenta de 15 ani i-a spus mamei sale ce se întâmplă, aceasta nu a crezut-o. Aceasta ar fi spus anchetatorilor că nu a avut niciodată suspiciuni cum că s-ar fi întâmplat așa ceva.

Însă, atunci când cea mică a reușit să îl filmeze pe bărbat în timp ce o viola, mama ei a crezut-o, iar cele două au plecat imediat, depunând plângere la poliție.

Mai multe