Orașul în care este interzis mersul pe scările rulante. Ordinul a intrat în vigoare la 1 octombrie

3 octombrie 2023 10:32   Internațional

În prezent, oamenii se folosesc în mall-uri, la metrou sau în unele magazine, de scări rulante. Unii chiar sunt grăbiți să ajungă la muncă, la o întâlnire, sau pur și simplu acasă, și nu au răbdare nici măcar să aștepte liniștiți. Dar iată că, într-un oraș din Japonia a fost introdusă o ordonanță pentru a-i împiedica pe oameni să meargă pe scările rulante. Ordinul a intrat în vigoare la 1 octombrie.

Ce ne-am face în zilele noastre fără scările rulante? Sunt de mare ajutor atunci când suntem prea obosiți să urcăm treptele, sau pentru cei vârstnici care nu se descurcă singuri, cât și pentru mămici și copii. Și iată că, pentru a le face și mai sigure, în încercarea de a preveni accidente precum căzăturile, un oraș din Japonia interzice mersul pe scările rulante. Mai exact, este vorba despre orașul Nagoya, unde ordinul a intrat în vigoare la 1 octombrie.

Deși, ca și în cazul altor orașe, în Nagoya de pe coasta Pacificului se obișnuiește ca oamenii să se oprească pe partea stângă a scărilor rulante și să păstreze partea dreaptă liberă pentru cei care se grăbesc, au existat cazuri în care mai multe persoane și-au pierdut echilibrul și i-au dezechilibrat și pe alții, provocând astfel accidente. Și în ciuda faptului că s-au făcut încercări de promovare a practicii de a sta nemișcat pe scările rulante, mai ales în spatele persoanele în vârstă sau copii, care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibile accidente sau căzături, acestea nu au dat niciun rezultat.

Nu este primul oraș care introduce o astfel de ordonanță

Conform celor mai recente date ale Asociației japoneze a ascensoarelor, în 2018 și 2019, peste 805 accidente care au avut loc pe scările rulante au fost catalogate ca fiind cauzate de „utilizarea necorespunzătoare a acestora”. În urma introducerii noii ordonanțe, primăria a difuzat, de asemenea, spoturi publicitare și afișe în principalele gări, în încercarea de a sensibiliza populația.

Iar Nagoya nu este primul oraș care introduce o astfel de ordonanță. În urmă cu doi ani, în octombrie 2021, și în orașul Saitama, tot din Japonia, a fost aplicată o regulă similară, relatează tabloidul britanic Independent.

Mai multe