Prințul Harry, acuzat că a mințit depre relația sa cu Regina Elisabeta a II-a
Prințul Harry a părăsit Casa Regală a Marii Britanii în anul 2020 și a fost obligat să renunțe la îndatoririle pe care le avea. Recent, ducele a vizitat-o pe Regina Elisabeta, iar la întoarcerea în Statele Unite ale Americii a oferit un interviu care ar putea să o deranjeze pe bunica sa.
Prințul Harry și Meghan Markle au vizitat-o pe Regina Elisabeta a II-a înainte de a participa la Jocurile Invictus, care au avut loc la jumătatea lunii aprilie, în Olanda.
Într-un interviu acordat la întoarcerea în Statele Unite ale Americii, Prințul Harry a declarat că a păstrat o relație foarte specială cu bunica sa, deși în prezent locuiește la mii de kilometri distanță.
Vorbind în timpul celui mai recent episod din The Royal Beat de la True Royalty TV, comentatorul Roya Nikkhah a descris declarația lui Harry, potrivit căreia încă ar avea o relație strânsă cu regina, în ciuda mutării lui în California, ca fiind una foarte îndrăzneață. În plus, Roya Nikkahah este de părere că declarațiile lui Harry i-ar putea răni pe cei care într-adevăr petrec mult timp alături de suverană și o sprijină la bine și la rău, informează publicația britanică Daily Mail.
Prințul Harry, acuzat că a mințit în privința legăturii pe care o are cu Regina Elisabeta a II-a
Harry, în vârstă de 37 de ani, a fost acuzat că a s-a prefăcut că are o relație bună cu regina pentru a se asigura că își menține credibilitatea în SUA, pe fondul înțelegerii dintre el și compania Netflix, care dorește să realizeze un documentar despre viața Ducilor de Sussex.
În cadrul unui interviu la emisiunea Today de la NBC, despre întâlnirea sa cu regina de la începutul acestei luni, Harry a spus: „A fost grozav, a fost atât de plăcut să o văd, este într-o formă grozavă. Are întotdeauna o atitudine glumeață și vreau doar mă asigur că este protejată și că are oamenii potriviți în jurul ei. Atât eu, cât și Meghan am băut ceai alături de ea. Mă bucur că am avut ocazia să recuperăm timpul pierdut".
Expertul regal Nikkhah i-a spus gazdei The Royal Beat, Kate Thornton: „Acest comentariu a fost destul de deranjant pentru restul familiei sale, care este în preajma reginei tot timpul și în care suverana are multă încredere".
Prințul Harry și Meghan Markle au părăsit Casa Regală în 2020
Prințul Harry și Meghan Markle au luat decizia de a părăsi Casa Regală a Marii Britanii în anul 2019. Ulterior s-au mutat la mii de kilometri depărtare, în California. Prințul Harry a declarat că nu se simte în siguranță să călătorească în țara natală dacă nu i se asigură protecție, afirmație care a creat controverse.
Vezi și: Surpriza Prințului Harry pentru bunica sa. Regina Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta a II-a va sărbători în luna iunie 70 de ani de la urcarea la tronul Marii Britanii și rămâne de văzut dacă Ducii de Sussex vor fi prezenți la importantul eveniment. Tatăl lui Meghan Markle și-a exprimat public intenția de a participa pentru a-i mulțumi Reginei Elisabeta pentru modul în care s-a comportat cu fiica sa și Prințului Charles pentru că a condus-o la altar.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!