Protest inedit pe un aeroport din Mexic! Un bărbat s-a urcat pe aripa avionului
O situație cu totul bizară a avut loc pe Aeroportul Mexico City, unde un bărbat nemulțumit de întârzierea pe care o avea zborul său a decis că singura sa opțiune este un protest radical. Astfel, acesta a deschis o ieșire de urgență și a mers pe aripa avionului.
Potrivit informațiilor oferite de către cei de la observatornews.ro, se pare că cei de la Aeroportul internațional din Mexico City au recunoscut că protestul bizar chiar a avut loc.
Avionul în care s-a petrecut totul avea o întârziere de 5 ore, mai precis, site-urile care urmăresc cursele aeriene au menționat că zborul AM672, ce mergea spre Guatemala, a întârziat cu nu mai puțin de 4 ore și 56 de minute.
Cu toate acestea, nu doar că gestul bărbatului nu i-a uimit pe ceilalți pasageri, dar aceștia chiar au declarat că îl sprijină! Se pare că zeci dintre oamenii de la bordul avionului au semnat o declarație în care era precizat faptul că respectiva companie aeriană care deținea avionul i-a ținut vreme de 4 ore fără ventilație și apă, cât timp avionul a fost întârziat.
Protest radical în Mexic
Se pare că în declarația semnată de către pasagerii zborului ce se îndrepta spre Guatemala este precizat faptul că protestatarul a acționat în acest fel „pentru a proteja pe toată lumea, cu sprijinul tuturor.”
Se pare că undeva în jur de 77 de pasageri din avion au semnat declarația ce fusese scrisă de mână, pe hârtia unui caiet. Aceștia s-au plâns de lipsa aerului condiționat, cât și a apei, din avion. În declarație era menționat faptul că protestul extrem al pasagerului le-a salvat viețile.
Se pare că și autoritățile de pe aeroport au depus un raport despre incidentul neobișnuit, iar aceștia confirmă, în mare parte, cele scrise în declarația pasagerilor din avion. De asemenea, se pare că protestatarul nu a fost identificat, iar autoritățile nu au menționat ce repercursiuni va avea gestul acestuia.