Scrisoarea neașteptată pe care a primit-o un român din Germania de la vecinul său. „Am o mare cerere”

22 decembrie 2024 7:47   Internațional

O dimineață obișnuită a luat o turnură cu totul neașteptată pentru un român stabilit în Germania. Acesta a găsit un mesaj neobișnuit lăsat de vecinul său, care avea o cerere surprinzătoare.

Vecinul românului i-a lăsat acestuia o scrisoare în care îl ruga să renunțe la balsamul de rufe și la mărgelele parfumate pe care le folosea! Iar motivul era faptul că mirosul intens al acestora pătrundea în apartamentul său, de fiecare dată când deschidea ușa. În plus, parfumul era atât de pregnant, încât se imprima chiar și în hainele vecinului, atunci când le usca în același timp cu românul.

„Bună ziua doamnă Pascalin, bună ziua domnule Baghin, (sper că v-am scris corect numele).

Am o mare cerere pentru tine și nu vreau să te jignesc. Din ce am mirosit, folosești balsam de rufe şi margele parfumate pentru rufe. Mirosul este atât de intens încât pătrunde în apartamentul nostru când deschidem uşa apartamentului.

Problema pe care o avem și cu asta nu este doar mirosul intens care se revarsă la parter, ci și că mirosul rufelor tale trece în al nostru dacă ne uscăm rufele la subsol în același timp”, începe vecinul românului, în scrisoarea sa.

A inclus și articole despre balsamul de rufe

De asemenea, bărbatul a mai menționat și faptul că balsamurile de rufe nu sunt tocmai ecologice, ele fiind făcute din grăsimi și deșeuri de carne. Alături de scrisoarea sa, el a inclus și câteva articole, care vorbeau mai pe large despre problemă.

„În afară de asta, utilizarea balsamurilor de rufe nu este tocmai ecologică. Constă în principal din deşeuri de carne și grăsimi din industria sacrificării animalelor. Personal, mi se pare destul de dezgustător”, continuă scrisoarea.

Ce a decis românul

Vecinul românului a continuat pe un ton politicos, spunând că dacă acesta continuă să spele rufele cu balsam și cu mărgele, va trebui stabilit un program de uscare a hainelor, pentru ca cei doi vecini să nu se mai suprapună.

Românul a postat pe TikTok despre scrisoarea lăsat de vecin, iar mii de internauți au apreciat videoclipul. În plus, datorită politeții dovedite de vecin, românul a decis să renunțe la balsamul de rufe. „Țin să precizez că am apreciat modul în care a abordat situația și pentru asta o să renunțăm la balsam”, a scris acesta.

Mai multe