#Casa Regală a Marii Britanii

Starea Reginei Elisabeta a II-a, cu două zile înainte de deces, dezvăluită de Boris Johnson

13 septembrie 2022 17:32   Internațional
Ultima actualizare:

Boris Johnson, fostul premier britanic, a participat la întâlnirea oficială dintre Regina Elisabeta a II-a și actuala prim-ministră a Marii Britanii, de la Balmoral, cu două zile înainte de decesul suveranei.

Într-un discurs susținut în Parlamentul de la Londra, Boris Johnson a spus că „Regina era la fel de radiantă, de informată și de fascinată de politică pe cât îmi aminteam și la fel de înțeleaptă în sfaturile ei decât oricine cunosc”, rememorând întâlnirea de la Balmoral, transmite Adevărul.

Boris Johnson a predat ștafeta, în prezența Reginei

Elisabeta a II-a se retrăsese, anul acesta, la castelul Balmoral, din Scoția, și a primit-o pe noua prim-ministră, pentru a oficializa funcția acesteia, în cadrul unei întâlniri.

La eveniment a participat și Boris Johnson, în calitate de fost premier, prezent pentru a preda ștafeta. 

Vezi și: Ea este fiica secretă a Reginei Elisabeta a II-a. A fost surprinsă în ipostaze sfâșietoare

Într-un interviu acordat BBC, Boris Johnson a oferit detalii ale întâlnirii. „Era concentrată, într-un mod vizibil, pe subiecte geopolitice, politica Regatului Unit, cita mari oameni de stat, din anii 50. A fost extraordinară! Radia și era foarte concentrată. Era clar că nu se simțea bine, dar, în timpul întâlnirii era foarte prezentă și implicată. Acest lucru m-a impresionat cel mai tare, iar după două zile am aflat că nu mai era”, a spus Boris Johnson pentru BBC.

În cadrul acelei întâniri, Boris Johnson și-a prezentat demisia, în fața Reginei, la castelul Balmoral, din Scoția. Apoi, suverana a numit-o premier pe Lizz Truss, aceasta fiind și ultima ei acțiune oficială, în slujba Marii Britanii.

Citește și: Activitățile Regelui Charles al III-lea, la 73 de ani. Viață de pensionar sau îl prinde noaptea la muncă?

Despre întâlnirile anterioare avute cu Regina, Boris Johnson a povestit că erau precum „o pauză fantastică de la orice altceva și un moment minunat de liniște”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe