Vladimir Putin a fost de acord să se întâlnească oficial cu Joe Biden. Unde și când se va întâmpla totul

21 februarie 2022 5:49   Internațional
Ultima actualizare:

Situația de la granița ruso-ucrineană rămâne una tensionată. În aceste condiții, președintele francez Emmanuel Macron i-a telefonat lui Joe Biden pentru a-i solicita o întrunire oficială la care să participe alături de Vladmir Putin. Potrivit primelor informații, Vladimir Putin și Joe Biden au acceptat întrevederea, iar aceasta va avea loc în mai puțin de o săptămână.  

Summitul SUA-Rusia va fi pregătit de secretarul de stat Antony Blinken și de omologul său rus, Serghei Lavrov, cu ocazia întâlnirii pe care aceștia o vor avea joi, 24 februarie. După discuțiile din 24 feburarie, Vladmir Putin și Joe Biden sunt de acord să participe la un summit extins la care vor putea participa toate părțile interesate de tema securității și stabilității strategice în Europa. 

În comunicatul emis de către reprezentanții lui Emmanuel Macron este menționat clar că reuniunea poate avea loc doat dacă "Rusia nu invadează între timp Ucraina".

Emmanuel Macron, discuții telefonice cu Joe Biden și Vladimir Putin

Președintele Franței i-a telefonat duminică omologului rus pentru a discuta despre un armistițiu în estul Ucrainei. După discuția telefonică de aproximativ două ore, Emmanuel Macron le-ar fi telefonat apoi pe Volodimir Zelenski, premierului britanic Boris Johnson și în final președintelui american Joe Biden.

Casa Albă a confirmat discuția dintre Macron și Joe Biden 

 Palatul Elysee a transmis că Emmanuel Macron și Joe Biden au stabilit, duminică seară, să continue eforturile diplomatice „utile” în următoarele zile pentru evitarea unei invervenţii militare ruse în regiunea estică a Ucrainei. Și Casa Albă a emis un comunicat în care a menționat discuția telefonică dintre cei doi lideri. 

Președintele Joe Biden a discutat astăzi (duminică - n.r.) cu președintele Franței, Emmanuel Macron. Au vorbit despre eforturile diplomatice în curs de desfășurare și despre eforturile de descurajare ca răspuns la consolidarea militară a Rusiei la granițele Ucrainei”, se arată în comunicatul emis de către biroul de presă de la Casa Albă.

   Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook șInstagram!        

Mai multe