Un porumbel a fost reținut vreme de 8 luni în India. Acuzația incredibilă pe care i-au adus-o autoritățile
Autoritățile din India au crezut că au dat peste un adevărat „super spion”, care ținea sub „observație” portul din Mumbai. Acesta a fost reținut de către autorități vreme de 8 luni, însă acum a fost eliberat. Mai precis, este vorba despre un porumbel pe care autoritățile din India l-au bănuit că face spionaj pentru China.
Potrivit informațiilor oferite de către cei de la Sky News, porumbelul ar fi fost găsit cu două inele legate de picioare, ce păreau să conțină caractere chinezești. La finalul lunii mai, acesta a fost prins de către polițiștii din India, lângă portul din Mumbai. Pasărea a fost dusă la spitalul pentru animale Bai Sakarbai Dinshaw Petit, din Mumbai.
Cu toate acestea, după mai bine de 8 luni în care „agentul” periculos a fost ținut în captivitate, autoritățile și-au dat seama că adevărul era cu totul altul. Se pare că pasărea era, de fapt, un porumbel de curse în ape deschise, din Taiwan. El ar fi ajuns din greșeală tocmai în India, iar imediat ce polițiștii din această țară și-au dat seama că totul era o încurcătură, au eliberat, în siguranță, animalul.
Porumbelul „spion” a fost eliberat
Se pare că suspiciunea autorităților indiene nu ar fi fost una chiar fără temei. Dimpotrivă, în trecut, porumbeii au mai fost folosiți în scop de spionaj. Atât în Primul, cât și în cel de-al Doilea Război Mondial, trupele britanice au folosit porumbei pe câmpul de luptă, pentru a putea transmite ușor mesaje.
Mai mult decât atât, un astfel de porumbel a rămas faimos în istorie! Pe numele său Gustav, acest porumbel a reușit să ducă în Marea Britanie primele vești despre progresul debarcării din Normandia, pe 6 iunie 1944.
Iar India a mai arestat și în trecut porumbei! Se pare că în 2020, în regiunea Kashmir, autoritățile au arestat un porumbel ce aparținea unui pescar din Pakistan. Se pare că nici acel porumbel nu era un spion, ci doar zburase întâmplător dincolo de graniță.