A doua fetiţă arsă într-un incendiu la Iași a murit la spital, la o lună de la tragedie

10 martie 2022 14:14   Național
Ultima actualizare:

Destinul a fost crud cu familia din Trifești, Iași, cea căreia i-a ars casa în februarie, iar doi dintre copii au ajuns la spital cu răni foarte grave și puține șanse de supraviețuire. O fetiță de 4 ani s-a stins în urmă cu o săptămână, iar cea de-a doua, de 3 ani, a pierdut și ea lupta cu viața zilele trecute. 

Fetițele, în vârstă de 4 și 3 ani, au fost salvate din incendiu de un vecin, în dimineața zilei de 8 februarie, atunci când casa le-a luat foc. Însă arsurile provocate de flăcări, pe aproximativ 60 la sută din suprafața corpului, respectiv 40 la sută, au fost extrem de grave.

Arsurile au fost pe o suprafaţă mare a corpului şi ceea ce a complicat cazul şi mai mult sunt arsurile pulmonare, care au un prognostic foarte mare de deces. Cele două paciente au venit în Secţia de Chirurgie Plastică într-o stare extrem de gravă”, a explicat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii, conform ziaruldeiasi.ro

Fetița în vârstă de 4 ani, care avea arsuri pe 60 la sută din suprafața corpului, a decedat la sfârșitul lunii  februarie, după 3 săptămâni de spitalizare. În 7 martie, a murit și cea de-a doua victim, fetița în vârstă de 3 ani. 

Cum s-a întâmplat tragedia 

Fetele au fost lăsate acasă cu sora lor mai mare, de 11 ani, în timp ce mama lor era plecată cu concubinul la Judecătoria Iaşi, unde aveau termen într-un proces.

„Din păcate, corpul firav al copilei nu a mai rezistat durerii, iar micuţa Maria s-a mutat alături de surioara ei Andreea, la Cer. Nu-mi rămâne decât a mă ruga Domnului Hristos să ne întărească în nădejdea Învierii dimpreună cu Maria şi Andreea. O vom conduce pe ultimul drum vineri, de la ora 12, şi ne vom asigura ca totul să fie cât mai creştineşte posibil”, a anunțat și preotul Dan Damaschin pe Facebook.

Preotul începuse o campanie de strângere de fonduri pentru achiziţionarea unor consumabile medicale care nu erau acoperite de Casa de Asigurări de Sănătate.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!

Mai multe