Ajutorul social de 250 de lei, schimbare importantă. Cine primește tichete sociale
Peste 2,4 milioane de români beneficiază de ajutorul social de 250 de lei. Click! îți arată care sunt noile condiții de acordare care sunt valabile începând cu luna septembrie.
Pentru ca mai multe persoane să poată beneficia de voucherele alimentare, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a implementat câteva schimbări.
Trebuie amintit că la 26 august a fost încărcată a doua tranșă de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijiin pentru România”. Atunci au fost distribuiți aproximativ 600.000.000 de lei, sumă de care au beneficiat aproape 2,4 milioane de români.
Odată cu tranșa numărul II, mai mulți români au devenit eligibili pentru a beneficia la rândul lor de tichetele sociale, urmând a-și primi cardurile în decursul lunii septembrie, scrie Playtech.ro.
Vezi și: Cât va fi pensia minimă după majorarea de la 1 ianuarie 2023
Ce persoane benefiază de ajutorul social de 250 de lei
Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, persoanele eligibile care pot beneficia de ajutorul social de 250 de lei trebuie să respecte condițiile impuse pentru programul „Sprijiin pentru România”. Iată care sunt categoriile de beneficiari:
- pensionarii care se află în evidența caselor de pensii sectoriale ale căror venituri nete lunare nu depășesc suma de 1.500 de lei;
- familiile care au doi copii în întreținere ale căror venituri lunare pe membru de familie nu depășește suma de 600 de lei;
- persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nu depășesc suma de 1.500 de lei;
- familiile monoparentale care prezintă venituri nete lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 600 de lei;
- familiile care au stabilit drept la ajutorul social în condțiile Legii nr.416/2001 cu privire la venitul minim garantat;
- persoanele fără adăpost reglementate de către legea în vigoare.
Sigur te interesează: Magazinele unde poate fi folosit ajutorul de 250 de lei! Pensionarii au voie la fast food, dar nu și în marile supermarketuri
Cum se livrează ajutorul social de 250 de lei
Ajutorul de 250 de lei vine în format electronic. Practic, oamenii primesc banii pe carduri, care sunt livrate de Poșta Română. În cazul persoanelor care nu se află la domiciliu în momentul livrării cardului, acestea se pot deplasa ulterior la cel mai apropiat oficiu poștal pentru a-l solicita. Trebuie amintit că Poșta Română va încerca să îl livreze și a doua oară aceste carduri.
Dacă nu veți găsi cardul la Poștă sau dacă nu intrați în posesia lui, atunci va trebui să apelați la numărul de telefon 031.9268, unde veți primi mai multe indicații.
Programului „Sprijin pentru România”, în care este acordat ajutorul de 1.000 de lei, se va desfășura până la sfârșitul anului 2022. Suma va fi distribuită în patru tranșe a câte 250 de lei fiecare. Acestea vor fi acordate la fiecare două luni.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!