Alertă în școală! Un elev de 17 ani a intrat înarmat la cursuri

15 februarie 2022 11:08   Național
Ultima actualizare:

Un elev de 17 ani din Vâlcea a intrat în școală cu un pistol cu aer comprimat. Autoritățile au intervenit de urgență la fața locului.

Un elev de 17 ani de la Colegiul Tehnic Forestier s-a prezentat la școală cu un pistol cu aer comprimat de tip airsoft. Situația a fost semnalată de conducerea școlii, care a anunțat autoritățile că unul dintre elevi are asupa sa o armă cu aer comprimat. 

Este vorba de un băiat de 17 ani, elev în clasa a 11-a Colegiului Tehnic Forestier din Râmnicu Vâlcea. Adolescentul a spus autorităților că a intrat în posesia pistolului cu are comprimat prin intermediul unui site cu anunțuri și că ar fi achiziționat arma de la un comerciant necunoscut.

Jandarmii au fost alertați de conducerea Colegiului Tehnic Forestier din Râmnicu Vâlcea, iar când au autoritățile s-au deplasat la fața locului și l-au percheziționat pe băiat au descoperit că acesta avea asupra sa un pistol de tip airsoft.

Potrivit ultimelor informații, adolescentul a fost sancționat cu o amendă de 2.500 de lei, iar arma cu aer comprimat i-a fost confiscată. 

"În România, armele de tip airsoft sau cu aer comprimat pot fi achiziționate doar de către cei care au peste 18 ani.

Armele de airsoft sunt replici fidele ale armelor de foc letale. Designul, greutatea și blowbackul (reculul) contribuie la realismul lor. Din cauza acestor asemănări, acestea pot fi ușor confundate cu armele de foc.

Deși mulți le văd ca pe niște jucării, armele de airsoft pot fi un pericol", spun jandarmii vâlceni, potrivit Observatornews.ro.

Armele cu aer comprimat utilizate tot mai des de persoanele minore

Tot mai mulți minori intră în posesia armelor cu aer comprimat și le utilizează în scopuri ilegale. Un alt incident de acest fel a avut loc în urmă cu o lună în Vâlcea, când un elev  a fost împușcat în cap cu o astfel de armă de tip airsoft.

Incidentul a implicat doi minori, iar motivul altecarției a fost de natură sentimentală. Conflictul a izbucnit pe o stradă din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea. Un adolescent de 17 ani a tras cu un pistol cu aer comprimat într-un băiat de 15 ani, lovind-ul pe acesta în ona capului și provocând un traumatism cranian. 

Poliția s-a deplasat de urgență la fața locului și s-a deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe.

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!  

Mai multe