Arestați pentru șpagă la Serviciul de Ambulanță Neamț

20 mai 2022 9:24   Național

Caz halucinant de corupție la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț. Procurorii DNA i-au reținut pe managerul general interimar al SAJ Neamț, Dan Dorin Morenciu, și pe două asistente șefe, aceștia fiind filați și prinși în flagrant cu o sumă impresionantă de euro, obținută ca șpagă de angajare.

Cei trei au fost reținuți de procurori pentru luare de mită, fiind acuzați că au primit, în total, o șpagă de 48.000 de euro, anunță G4Media.

5.000 de euro pentru un loc de muncă

Împotriva lor au fost strânse dovezi care indică faptul că  în perioada 2 – 10 mai 2022, Dan Dorin Morenciu, prin intermediul celor două subalterne ar fi pretins de la opt persoane, suma de 5.000 euro, plătită individual, pentru a fi angajate pe perioadă nedeterminată.

Citește și: Medic chirurg, condamnat pentru șpagă: «Pentru banii ăștia, nu te operez»

Aceștia ar fi urmat să susțină un un concurs formal pentru ocuparea unor posturi de personal sanitar și sanitar auxiliar, înființate în perioada stării de alertă.

Ancheta a fost realizată de procurorii anticorupție, care au beneficiat de suportul Direcției Generale Anticorupție și al Direcției de Operațiuni Speciale.

Propunere de arestare preventivă

Cei trei urmează să ajungă vineri, 20 mai, în fața unui magistrat al Tribunalului Bacău cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Flagrantul a avut loc în urmă cu două zile, detaliile aflate de anchetatori fiind halucianante. Managerul Serviciului de Ambulanță Neamț s-a întânit pe o stradă din municipiul Piatra Neamț cu una dintre cele două subalterne pentru a primit sua de 40.000 euro.

Asistenta a cerut o șpagă mai mare

Dacă înțelegerea inițială dintre suspecți prevedea o șpagă de 5.000 de euro, se pare că asistenta ar mai fi „taxat” în plus cu încă 1.000 de euro fiecare persoană.

Citește și: Șase polițiști rutieri din Bacău, acuzați de luare de mită. Cât cereau șoferilor să nu-i amendeze

Diferența de 8.000 euro, din șpăgile celor opt persoane care urmau să „susțină” concursul de angajare, ar fi ajuns la cea de-a doua asistentă reținută.

Șpaga a fost identificată și recuperată de procurorii DNA în urma unei percheziții corporale.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Mai multe